Muncitorii blocați de ruși în centrala de la Cernobîl au fost lăsați să plece

Muncitorii blocați de ruși în centrala de la Cernobîl au fost lăsați să plece
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

După ce aproape au fost ținuți ostatici de către trupele rusești timp de mai bine de trei săptămâni, 64 de angajați blocați la centrala nucleară dezafectată de la Cernobîl, din Ucraina, au putut să plece.

Ei au fost înlocuiți de alți 46 de angajați, care s-au oferit voluntar să meargă la centrală, potrivit BBC.

Aproximativ 200 de angajați care lucrau în schimburi și membri ai Gărzii Naționale ucrainene au rămas blocați la centrală din 24 februarie, prima zi de război dintre Rusia și Ucraina, când trupele rusești au pus stăpânire pe centrala nucleară.

ADVERTISING

În condițiile în care partea rusă nu a putut să le garanteze siguranța în cazul în care ar fi încercat să părăsească centrala, muncitorii au rămas blocați, fără alimente și medicamente. Aceștia au fost nevoiți să doarmă pe unde au putut, pe podea, pe mese și pe câteva paturi mici de campanie, relatează sursa citată.

În timpul calvarului lor, uzina și-a pierdut conexiunea la rețeaua electrică după ce luptele din regiune au deteriorat un cablu electric.

Au existat temeri că pierderea de energie ar putea duce la o defecțiune a sistemului de răcire pentru combustibilul nuclear uzat care este depozitat acolo, deși experții au declarat că un dezastru major este puțin probabil.

ADVERTISING

La Cernobîl a avut loc cel mai grav dezastru nuclear din lume în 1986, când unul dintre cele patru reactoare a explodat și a lăsat scurgeri de material radioactiv în mediul înconjurător.

Centrala a continuat să funcționeze până în anul 2000, când a fost, în cele din urmă, dezafectată.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇