De la începutul invaziei ruse în Ucraina, Vladimir Putin a descris atacul eșuat asupra Kievului nu ca pe un efort de a prelua capitala Ucrainei, ci ca pe o încercare de destabilizare a trupelor ucrainene.
Pe cât de repede au venit, soldații ruși din nordul Kievului s-au retras, s-au regrupat și au mers spre est.
În urma unei investigații despre atrocitățile comise în timpul campaniei Rusiei de preluare a Kievului, reporterii de la New York Times au obținut exclusiv peste 4.000 de înregistrări ale convorbirilor telefonice ale soldaților ruși interceptate în apropiere de Bucea.
22 de telefoane au fost împărțite între zeci de soldați care s-au identificat ca fiind membri ai mai multor unități militare și au fost folosite pentru a suna la sute de numere de telefon în Rusia în luna martie.
În unele cazuri, soldații și-au spus numele sau au oferit alte detalii personale, inclusiv numele comandanților lor sau numărul unității. Iată, pe scurt, declarațiile câtorva dintre soldații ruși:
Evgheni: Suntem pozitionaţi în oraşul Bucea.
Serghei: Pierdem acest război. Ni s-a dat ordin să-i ucidem pe toți cei pe care îi vedem.
Andrei: Jumătate din regimentul nostru a dispărut.
Vlad: Când vin acasă, renunț. La naiba cu armata.
Aleksandr: Putin este un prost. Vrea să ia Kievul. Dar nu avem cum să facem asta.
Apelurile interceptate dezvăluie haosul din armata rusă. În apelurile telefonice cu prietenii și rudele de acasă, soldații ruși au dat detalii din interior despre eșecurile pe câmpul de luptă și execuțiile civile. Potrivit relatărilor acestora, Kievul trebuia să cadă în câteva zile.
Dar afectat de erori tactice și rezistență acerbă din partea forțelor ucrainene, avansul președintelui Vladimir Putin a fost blocat rapid, iar forțele sale s-au blocat la periferia orașului.
Din tranșee și din casele ocupate din zona Bucea, o suburbie vestică a Kievului, soldații ruși nu au respectat ordinele făcând apeluri neautorizate de pe telefoanele mobile către soțiile, prietenele, prietenii și părinții lor.
Soldații descriu o lipsă acută de echipamente și spun că au fost mințiți cu privire la misiunea în care se aflau. Conversațiile variază de la banal la brutal și includ critici directe la adresa lui Putin și comandanții militari, remarci care ar putea fi pedepsite conform legislației ruse dacă ar fi exprimate public acasă.
Soldații se plâng de gafe strategice și de o penurie îngrozitoare de provizii, armament și echipament de bază, cum ar fi dispozitive de vedere pe timp de noapte și veste antiglonț. Ei mărturisesc că au capturat și ucis civili și recunosc deschis că au jefuit case și magazine ucrainene. Mulți spun că vor să-și rezilieze contractele militare și resping propaganda difuzată de presa rusă, cu realitățile dure ale războiului din jurul lor.
La două săptămâni de la invazie, soldații par să realizeze că Kievul nu este la îndemâna lor. După ce forțele ucrainene au organizat ambuscade și au întrerupt calea cheie de acces către capitală, soldații ruși le spun rudelor că strategia militară eșuează. Ei își exprimă surprinderea față de forțele „profesioniste” ucrainene, iar un soldat pe nume Evgheni spune răspicat: „Pierdem”.
Mulți ruși sunt motivați să rămână pe câmpul de luptă pentru că au nevoie de bani. Pe lângă salariile lor lunare, soldații spun că primesc echivalentul a 53 de dolari pe zi, ceea ce reprezintă triplul salariului mediu în orașele natale ale soldaților, cum ar fi Pskov, de unde provin multe dintre trupele aeriene trimise să cucerească Kievul.
Cei dragi răspund în moduri diferite. Unii îi încurajează să plece, alții le cer să rămână puternici. O soție spune: „Nu am nevoie de bani. Am nevoie doar de soțul meu lângă mine.”
NYT folosește doar prenumele soldaților pentru a le proteja identitatea:
Serghei, către mamă: Nimeni nu ne-a spus că mergem la război. Ne-au avertizat cu o zi înainte să plecăm. Mamă, acest război este cea mai stupidă decizie luată vreodată de guvernul nostru, cred. Mamă, nu am văzut un singur fascist aici. Acest război se bazează pe un fals. Nimeni nu avea nevoie de el. Am ajuns aici și oamenii duceau o viață normală. Și acum trebuie să locuiască în subsoluri. Îţi poţi imagina? Există o pădure unde se află sediul diviziei. Am intrat în el și am văzut o mare de cadavre îmbrăcate în civil. N-am văzut atâtea cadavre în viața mea.
Serghei, către o prietenă: Vor doar să păcălească oamenii la televizor, cu afirmații de genul „Totul este în regulă; nu există război, doar o operațiune specială.” Dar, în realitate, este un adevărat război.
Serghei, către tatăl său: Ardeau tancuri și transportoare blindate. Au aruncat în aer un pod și un baraj. Drumurile au fost inundate. Acum, nu ne putem mișca.
Serghei, către o prietenă: Ne-au spus că, acolo unde mergem, se plimbă mulți civili. Și ne-au dat ordin să-i ucidem pe toți cei pe care îi vedem.
Nikita, către un prieten: La dracu'. Sunt cadavre întinse pe drum. E nenorocire. Totul a fost jefuit. Tot alcoolul a fost băut și toți banii au fost luați. Toată lumea face asta aici. Am fost păcăliți ca niște copii mici.
Nikita, către mama sa: 60% la sută din regiment a dispărut deja. Nu mi-am imaginat niciodată că voi ajunge în acest rahat.
Alexandr, către mamă: Am degerături pe degetele de la mâini și de la picioare. Avem medici, dar nu ne dau nimic. Va trebui să mă duc să-mi iau eu medicamente.
Alexandr, către un partener: M-am săturat de acest contract. Pe de altă parte, de unde mai pot câștiga atâția bani?
Alexei, către un partener: Nu știam că se va întâmpla asta. Au spus că mergem la antrenament. Nenorociții ăștia nu ne-au spus nimic.
Unii soldați promit că vor aduce „trofee” acasă, iar alții sunt consternați de jafuri:.
Evgheni: Sunt al naibii de sălbatici. Fură totul.
Prieten: Băieții noștri?
Evgheni: Desigur.
Înregistrările camerelor de supraveghere publicate anterior de o companie de transport maritim din Belarus și documentele de transport maritime obținute de NYT au confirmat că soldații din Regimentul 656 al Gărzii Naționale, aceeași unitate identificată în unele dintre apelurile interceptate, au trimis pachete acasă după retragere.
Despărțiți de lumea exterioară și frustrați de comandanții despre care soldații spun că nu le dau nicio informaţie, soldații se bazează pe apelurile acasă pentru date despre războiul pe care îl duc. Dar ceea ce aud de la familiile lor – o imagine roz propagată de presa de stat rusă – este adesea în contradicție cu realitatea lor.
Vitali, către tată: Ce spun ei la știri? Stăm aici fără nicio informație.
Tatăl: Victorie aici, victorie acolo. Asta este tot ce vedem.
Eduard, către mamă: Ce arată despre noi?
Mama: Ei arată la televizor că aveți saune și multă mâncare.
Eduard: Într-adevăr? Ar trebui să vezi cum arătăm noi.
Pavel, către tată: Care sunt informațiile?
Tatăl: Că nu mai există forțe armate ucrainene; au rămas doar naziștii.
Pavel: Că au depus armele?
Tatăl: Da, au depus armele și nu mai există.