Marele premiul la Loto 6/49 a fost câștigat

Marele premiul la Loto 6/49 a fost câștigat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Marele premiu la Loto 6/49, de peste 3,37 milioane lei, a fost câştigat, a anunţat duminică seara Loteria Română. Biletul a fost jucat la o agenţie din Tecuci, judeţul Galaţi, şi a costat 20,50 lei.

„La tragerea principală Loto 6/49 de astăzi, 13 septembrie 2020, s-a câştigat premiul de categoria I, în valoare de 3.375.310,00 lei (aproximativ 695.000 de euro)”, a anunţat compania.

Biletul norocos a fost jucat la agenţia 17-041 din Tecuci, judeţul Galaţi şi a fost completat cu două variante simple la Loto 6/49, preţul biletului fiind de 20,50 lei.

ADVERTISING

Numerele extrase la cele doua trageri speciale au fost: 41,39,33, 3,16,9 și 40,36,47,42,33,16.

Acesta este al doilea câştig de categoria I obţinut în acest an la Loto 6/49.

Ultima dată, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câştigat în data de 16 august 2020 şi a fost în valoare de 7.701.195 lei.

"Conform Regulamentului privind organizarea şi administrarea jocurilor loto, câştigătorul are la dispoziţie 90 de zile, începând cu data tragerii, pentru a-şi revendica premiul", menţionează compania.

Citește și:

Un profesor a câștigat marele premiu al emisiunii Vrei sa fii milionar cu o întrebare despre pirați (Video)

ADVERTISING

O femeie a primit cadou de la soț un bilet la loto și a câștigat 3 milioane de dolari


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇