Castelul Bran găzduieşte, începând de azi, maratoane de vaccinare antiCovid cu doze Pfizer, timp de o lună, în perioada weekendurilor, în clădirile Vămii Medievale din incinta Domeniului Bran.
Vaccinarea se va face cu echipa medicală mobilă, fără programare, iar parcarea va fi gratuită, în imediata vecinătate a imobilului.
Potrivit reprezentanţilor castelului, spaţiul destinat vaccinării beneficiază de flux unidirecţional şi este structurat astfel: camera de aşteptare, cameră recepţie / înregistrare, cameră vaccinare, camera observaţie post vaccinare, cameră personal medical.
Intervalul de funcţionare a centrului de vaccinare este:
- vineri, între orele 14.00 - 20.00;
- sâmbătă, de la 10.00 la 20.00;
- duminică, în intervalul orar 10.00 - 18.00.
Cei care se imunizează vor primi o ''diplomă de vaccinat la Castelul Bran'' şi acces gratuit la Expoziţia cu Instrumente Medievale de Tortură, în cazul în care vor include şi vizita la castel.
Accesul în centrul de vaccinare nu este condiţionat de vizitarea castelului Bran.
Și în București începe azi Maratonul de Vaccinare, la Biblioteca Naţională şi la Sala Palatului, fiind organizate 50 de fluxuri unde doritorii vor putea primi serul Pfizer, fără programare.
Marţi a început şi în mai multe centre ale Ministerului Apărării Naționale maratonul de vaccinare, care constă în imunizări care se fac non-stop până pe 11 mai.