MAE anunţă noi condiţii de intrare în Belgia începând de azi: Interzis turiștilor până la 1 martie

MAE anunţă noi condiţii de intrare în Belgia începând de azi: Interzis turiștilor până la 1 martie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Belgia impune noi condiții de intrare pe teritoriul său, anunță Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Noile măsuri intră în vigoare chiar astăzi, conform unui comunicat remis de minister SpotMedia.ro. Astfel, până la 1 martie 2021 nu sunt permise călătoriile în scop turistic sau recreativ.

”În perioada 27 ianuarie – 1 martie 2021, sunt permise călătoriile spre Regatul Belgiei numai pentru scopuri esențiale, fiind autorizate doar următoarele tipuri de deplasări:

  1. din motive familiale (decese, căsătorii, regrupare familială, custodia copiilor etc.);
  2. din motive umanitare (în scop medical, asistență persoane vulnerabile etc.);
  3. pentru studii (cercetători, studenți, stagiari, elevi etc.);
  4. deplasările rezidenților transfrontalieri;
  5. călătoriile de afaceri sau profesionale;
  6. din alte motive urgente (motive juridice, relocări etc.)”, conform MAE.
ADVERTISING

Vaccinarea anti-COVID merge greu în toată Europa. De ce nu se mișcă mai bine țări ca Franța sau Belgia?

Documentele necesare

De asemenea, toate persoanele care se deplasează în Belgia trebuie să prezinte mai multe documente la intrarea în țară:

”Declarația pe propria răspundere va fi anexată la „Formularul de localizare a pasagerului” și va trebui să fie însoțită de documente justificative”, precizează sursa citată.

Test negativ, dar și testare la sosire

Totodată, autoritățile informează că pe lângă un test COVID negativ (făcut cu maximum 72 de ore înainte), la sosirea în țară e obligatorie efectuarea unui nou test pentru depistarea infecției. Apoi, în a 7-a zi de carantină e obligatoriu un nou test SARS-CoV-2.

ADVERTISING

”De asemenea, conform informațiilor comunicate de autoritățile belgiene, suplimentar obligației de prezentare la intrarea pe teritoriul Regatului Belgiei a unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, persoanele nerezidente în Regatul Belgiei au obligația de a se testa atât la intrarea pe teritoriul belgian (un test PCR sau un test antigen rapid), cât și în cea de-a șaptea zi de carantină (perioada măsurii carantinei fiind modificată la 10 zile).

Astfel, măsura carantinei poate fi redusă la minimum șapte zile, cu condiția obținerii unui rezultat negativ al testului efectuat, cel mai devreme, în a șaptea zi de la începutul perioadei de carantină”, mai arată comunicatul citat.

ADVERTISING

În Belgia au fost anunțate măsuri extreme în contextul pandemiei de coronavirus, iar fotbaliștii vor putea fi amendați dacă se bucură excesiv la marcarea unui gol

Condițiile de călătorie în Belgia în contextul pandemiei de COVID-19 sunt disponibile AICI.

Românii pot intra în Belgia doar dacă prezintă rezultatul negativ al unui test PCR

Unde pot suna românii

Ministerul Afacerilor Externe amintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Bruxelles:

  • 0032 (0)2 347 5338,
  • 0032 (0)2 345 0040,
  • 0032 (0)2 344 1658,

Apelurile sunt redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

Sute de persoane au protestat în Belgia, faţă de restricţiile de circulaţie (Video)

”De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice: 0032(0)2 344 0854.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: http://bruxelles.mae.ro/ și https://www.mae.ro/”, conchide sursa citată.

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇