Lideri ai G7 vin în România pentru a găsi soluții pentru Ucraina

Lideri ai G7 vin în România pentru a găsi soluții pentru Ucraina
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedinţia germană a Grupului G7 a anunţat, joi, că va organiza săptămâna viitoare, în România, o reuniune cu parteneri internaţionali pe tema continuării asistenţei în domeniul energiei destinată Ucrainei, în contextul războiului cu Rusia.

„În calitatea de Preşedinte al Grupului G7, vom invita săptămâna viitoare, la Bucureşti, alţi parteneri internaţionali, la nivel de miniştri de Externe, pe tema continuării susţinerii în domeniul energiei pentru Ucraina”, a declarat ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, într-un mesaj postat pe Twitter.

ADVERTISING

„Atacurile Rusiei asupra infrastructurii civile constituie o crimă intolerabilă şi inumană. Vladimir Putin (preşedintele Rusiei -n.red.) vrea să aducă populaţia Ucrainei în frig şi întuneric prin atacurile cu rachete. Dar dorinţa pentru libertate a poporului ucrainean şi susţinerea noastră nu vor fi oprite niciodată", a subliniat Annalena Baerbock.

Rusia a intensificat, în ultimele săptămâni, bombardamentele asupra infrastructurii esenţiale din Ucraina. Ministerul Apărării de la Moscova susţine că atacurile vizează doar infrastructura utilizată de industria militară ucraineană.

ADVERTISING

Numeroase zone din Ucraina se confruntă cu întreruperi ale alimentării cu electricitate şi apă din cauza bombardamentelor ruse. Și Republica Moldova a suferit din cauza bombardamentelor Rusiei în Ucraina, fiind înregistrate pene masive de curent.

De altfel, Maia Sandu a convocat joi Consiliul Suprem de Securitate (CSS), şefa statului cerând un nivel sporit de alertă în sectorul energetic.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇