Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, mai multe decrete de pensionare a unor procurori şi judecători, între aceştia fiind Călin Nistor, fost procuror-şef al DNA, în prezent delegat în funcţia de procuror şef al Secţiei de combatere a corupţiei.
Acesta va ieşi din sistem în 15 ianuarie. Nistor făcuse cererea de pensionare la începutul lunii decembrie.
Călin Nistor preluase, în ianuarie 2019, conducerea DNA, până la numirea unui titular, iar apoi delegarea a fost prelungită. Nistor devenise şef al DNA după ce Anca Jurma, care a deţinut conducerea instituţiei după revocarea din funcţie a Codruţei Kovesi, a refuzat prelungirea interimatului.
Ulterior, el s-a înscris la concursul pentru şefia DNA, fiind unul dintre cei cinci candidaţi, însă funcţia a fost obţinută de Crin Bologa.
Călin Nistor era procuror şef adjunct al DNA din 10 mai 2013, fiind reînvestit în 2016, iar în perioada 11 martie – 9 mai 2013 a mai ocupat interimar funcţia de procuror şef al DNA.
Nistor şi-a început cariera în 1995, când a fost pentru un an procuror la Parchetul Judecătoriei Drăgăşani, apoi timp de patru ani a fost avocat în Baroul Vâlcea.
Începând din 2000, Călin Nistor a revenit în magistratură, mai întâi tot la Parchetul Judecătoriei Drăgăşani, apoi la Parchetul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea (2003-2005) şi la DNA – Structura Centrală (2006-2008).
Din ianuarie 2008 până în 10 martie 2013, Nistor a condus DNA – Structura Teritorială Piteşti, funcţie din care a fost delegat, în 11 martie 2013, în funcţia de procuror şef al DNA.