Joe Biden laudă curajul ucrainenilor: Au coloană vertebrală. Uitaţi-vă cum se ridică

Joe Biden laudă curajul ucrainenilor: Au coloană vertebrală. Uitaţi-vă cum se ridică

Preşedintele american Joe Biden a lăudat curajul şi rezistenţa civililor ucraineni, spunând că „au multă coloană vertebrală”, iar lumea se confruntă în prezent cu o luptă între „democraţie şi oligarhi”

Liderul SUA se află în vizită la trupele americane din Polonia, vineri, alături de omologul său polonez, Andrzej Duda, relatează CNN.

„Cetăţenii ucraineni au multă coloană vertebrală. Au mult curaj", a spus Biden.

„Uitaţi-vă cum se ridică... Femei, tineri care stau în mijlocul (drumului), în faţa unui tanc blestemat, spunând doar «Nu plec. Rezist». Sunt incredibili”, a subliniat liderul SUA.

ADVERTISING

Biden susţine că lumea se confruntă în prezent cu o luptă între „democraţie şi oligarhi”.

„Implicarea voastră include mai mult decât doar dacă puteţi sau nu alina suferinţa oamenilor din Ucraina. Suntem într-o nouă fază (...) Suntem într-un punct de inflexiune”, a adăugat Biden.

El a mulţumit trupelor americane, numindu-le „cea mai bună forţă de luptă din istoria lumii”.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇