Un comitet ministerial al guvernului de la Roma și-a dat miercuri acordul final asupra unui proiect de 13,5 miliarde de euro pentru construirea celui mai lung pod suspendat din lume, care va lega insula Sicilia de partea continentală a Italiei.
Costurile proiectului vor fi incluse în bugetul apărării, conform angajamentului asumat în cadrul NATO de alocare a 5% din PIB pentru apărare și domenii conexe apărării, relatează AFP și Reuters.
"Va fi cel mai lung pod suspendat din lume. O infrastructură de acest tip reprezintă un accelerator al dezvoltării", a declarat vicepremierul și ministrul infrastructurii, Matteo Salvini.
Podul, care va traversa strâmtoarea Messina, va avea câte trei benzi pe sens și două șine de cale ferată în mijloc, iar întreaga structură va avea o lungime de 3,7 kilometri.
Discuții despre o astfel de infrastructură au loc în Italia încă din anii '60, un pod care să lege Sicilia de Italia continentală fiind considerat benefic din punct de vedere economic pentru sudul țării, o regiune mai săracă în comparație cu partea de nord.
Proiect controversat
Proiectul a stârnit însă și proteste locale din cauza impactului său asupra mediului și a prețului construcției, criticii susținând că fondurile alocate acestuia ar putea fi folosite mai bine în alte scopuri. Alții cred că podul nu va fi terminat niciodată, amintind de lunga istorie a Italiei de lucrări publice anunțate, finanțate și niciodată finalizate. Conform planului, construcția acestui pod ar trebui finalizată în anul 2032.
Dar guvernul de la Roma are acum un stimulent suplimentar și a inclus această infrastructură în bugetul apărării. Italia, țară copleșită de datorii, a fost de acord, împreună cu alți aliați din NATO, să își crească masiv cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB, în urma presiunilor președintelui american Donald Trump.
Conform angajamentului asumat, un procent de 1,5% din totalul de 5% poate fi cheltuit pentru acțiuni 'legate de apărare', cum ar fi securitatea cibernetică sau infrastructura, iar Italia speră că podul va fi eligibil pentru a fi considerat cheltuială conexă apărării, mai ales că Sicilia găzduiește o bază NATO.