Israel a găsit vinovații: Doi ofițeri concediați, pentru implicarea în lovitura asupra voluntarilor din Gaza

Israel a găsit vinovații: Doi ofițeri concediați, pentru implicarea în lovitura asupra voluntarilor din Gaza
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Doi ofițeri israelieni au fost concediați pentru implicarea în lovitura asupra voluntarilor din Gaza. Anchetatorii au stabilit că cei doi au făcut erori grave. Șapte voluntari din mai multe țări au murit.

O anchetă israeliană cu privire la uciderea a șapte lucrători umanitari într-un atac aerian în Gaza săptămâna aceasta a constatat „erori grave și încălcări ale procedurii din partea armatei”. Doi ofițeri au fost demiși, iar comandanții superiori au fost mustrați, potrivit Reuters.

Ancheta a constatat că forțele israeliene au crezut că atacă oameni înarmați ai Hamas. Dronele au lovit cele trei vehicule ale grupului de ajutor World Central Kitchen.

ADVERTISING

„Lovitura asupra vehiculelor umanitare este o greșeală gravă care decurge dintr-o identificare greșită”, a transmis armata vineri, prin intermediul unui comunicat.

Uciderea celor șapte lucrători umanitari a declanșat o indignare globală. Victimele sunt cetățeni ai Marii Britanii, Australiei și Poloniei, un cetățean cu dublă cetățenie americană și canadiană și un palestinian.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇