Iranul minimalizează importanța alegerilor din SUA și se declară pregătit pentru confruntare

Iranul minimalizează importanța alegerilor din SUA și se declară pregătit pentru confruntare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mijloacele de trai ale iranienilor nu vor fi afectate de alegerile din SUA, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a guvernului, Fatemeh Mohajerani, după victoria lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale.

Oficiali arabi şi occidentali au declarat pentru Reuters că Trump ar putea aplica din nou „politica sa de presiune maximă” prin înăsprirea sancţiunilor asupra industriei petroliere iraniene şi autorizarea Israelului să atace instalaţiile nucleare iraniene şi să efectueze asasinate.

  • Vezi AICI cele mai noi declaraţii şi rezultatele celui mai important scrutin al planetei
ADVERTISING

"Alegerile din SUA nu sunt treaba noastră. Politicile noastre sunt constante şi nu se schimbă în funcţie de indivizi. Am făcut predicţiile necesare înainte şi nu vor exista schimbări în mijloacele de trai ale oamenilor", a declarat Mohajerani, potrivit agenţiei de presă semioficiale Tasnim.

Gărzile Revoluţionare nu au reacţionat direct la victoria electorală revendicată de Trump, dar au declarat că Teheranul şi grupurile sale armate aliate din regiune sunt pregătite pentru confruntarea cu Israelul.

ADVERTISING

"Sioniştii nu au puterea de a ne confrunta şi trebuie să aştepte răspunsul nostru. Depozitele noastre au suficiente arme pentru asta", a declarat miercuri adjunctul şefului Gărzilor, Ali Fadavi, în timp ce Teheranul este aşteptat să răspundă la loviturile Israelului din 25 octombrie pe teritoriul său, care au ucis patru soldaţi.

ADVERTISING

El a adăugat că Teheranul nu exclude o eventuală lovitură preventivă americano-israeliană pentru a-l împiedica să riposteze împotriva Israelului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇