Inspectorii ISU aflați în control la Policlinica Vaslui au intrat în cabinete peste medici și pacienți. Prefectul cere lămuriri

Inspectorii ISU aflați în control la Policlinica Vaslui au intrat în cabinete peste medici și pacienți. Prefectul cere lămuriri
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Reprezentanţi ai Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui au desfăşurat, miercuri, o acţiune de control la Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui, intrând în mai multe cabinete peste medicii care ofereau consultaţii pacienţilor.

Inspectorii au intrat în cabinetele de Endocrinologie, Urologie şi Oncologie, iar în unele cazuri bolnavii au fost scoşi pe hol.

Mai mulţi pacienţi şi aparţinători au contestat modul în care reprezentanţii ISU şi-au derulat acţiunea de control, considerând anormală întreruperea actului medical în asemenea condiţii.

ADVERTISING

Conducerea ISU Vaslui a declarat, pentru Agerpres, că activitatea inspectorilor va fi analizată, urmând să fie luate măsuri.

"Voi analiza foarte serios situaţia. Transmitem că noi punem foarte mare accent pe latura umană, până la urmă aceasta este menirea noastră, să ajutăm cetăţenii care sunt în situaţii mai grele, cum erau şi pacienţii de acolo. Personal voi desfăşura activităţi specifice şi vom lua măsurile necesare pentru a se evita pe viitor să se întâmple aşa ceva", a precizat inspectorul-şef al ISU Vaslui, Ioan-Cătălin Oloeriu.

ADVERTISING

Contactat de Agerpres pentru a comenta situaţia, prefectul judeţului Vaslui, Daniel Onofrei, a menţionat că nu tolerează astfel de situaţii şi a subliniat că toate acţiunile de control derulate de instituţiile statului trebuie făcute cu respectarea legii.

"Nu sunt de acord cu astfel de practici. Voi lua legătura cu conducerea ISU Vaslui şi vom analiza această situaţie. Îmi cer scuze eu pentru ei", a transmis prefectul judeţului Vaslui.

Potrivit ISU Vaslui, acţiunile de control au fost programate la începutul acestui an, iar reprezentanţii SJU Vaslui au fost informaţi în legătură cu derularea acţiunii şi rugaţi să asigure condiţiile necesare.

ADVERTISING

La rândul său, managerul SJU Vaslui, Ana Rinder, a menţionat că primordială în derularea oricărei acţiuni de control trebuie să fie respectarea drepturilor pacienţilor.

"Fiecare instituţie îşi stabileşte modul de organizare a unui control, nu pot eu să comentez, dar actul medical este în primul rând confidenţial. Nu se poate interveni în timpul consultaţiei", a declarat managerul SJU Vaslui, Ana Rinder.

Plângeri cu privire la modul de acţiune al inspectorilor ISU care derulează activităţi de control au mai fost înregistrate şi în trecut.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇