Incendiul din California se extinde cu viteza mersului unui om: Peste 4.000 de persoane au fost evacuate (Video)

Incendiul din California se extinde cu viteza mersului unui om: Peste 4.000 de persoane au fost evacuate (Video)

Peste 4.000 de persoane au fost evacuate în California în faţa unui megaincendiu violent care a continuat să crească periculos vineri, în ciuda intervenţiei a 1.600 de pompieri, şi provoacă îngrijorare în rândul autorităţilor.

De când a izbucnit, miercuri după-amiază, în nordul statului, incendiul Park Fire s-a extins cu o viteză ameţitoare: până vineri, acesta a devastat peste 720 km2 de pădure şi 134 de clădiri, potrivit agenţiei CalFire.

ADVERTISING

Incendiul progresează cu viteza mersului unui om, într-o regiune rurală situată la trei ore de mers cu maşina la nord-est de San Francisco. Coloana uriaşă de fum negru pe care o generează este atât de vastă încât unii experţi o compară cu norii tipici furtunilor ultra-violente din vestul american.

Flăcările au obligat 4 000 de persoane să evacueze satele Cohasset şi Forest Ranch, iar 400 de persoane să părăsească orăşelul Chico. Acest uriaş incendiu de pădure readuce amintiri neplăcute: oraşul Paradise, unde 85 de oameni au murit în 2018 în cel mai mortal incendiu din istoria Californiei, este acum în alertă, iar locuitorii săi trebuie să fie pregătiţi pentru orice eventualitate.

ADVERTISING

„Trebuie să fiţi pregătiţi să plecaţi”, a afirmat, joi seara, şeriful comitatului Butte, Kory Honea. „Dacă focul se extinde, nu vă pot promite sau garanta că vom putea să vă salvăm viaţa”.

În satele care fuseseră deja evacuate, unii locuitori „au rămas fără benzină” în maşinile lor, a criticat el. Unii dintre locuitorii care au scăpat de flăcări au descris presei locale evadarea lor stresantă, pe singurul drum forestier accesibil din zonă, unde farurile lor se chinuiau să străpungă fumul negru.

„A fost cu siguranţă înfricoşător, ştiind că era singura cale de ieşire”, a declarat Nikko Shelton pentru Sacramento Bee.

ADVERTISING

„Simt că sunt paralizată. Este suprarealist”, a declarat pentru CBS Julia Yarbough, a cărei casă a fost distrusă de flăcări.

Incendiul este de origine criminală, potrivit autorităţilor. Un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost arestat preventiv joi dimineaţă după ce a fost văzut împingând o „maşină în flăcări într-o râpă”, potrivit procurorilor locali. Suspectul fusese condamnat la 20 de ani de închisoare în 2003. Cazierul său judiciar include agresiune sexuală asupra unui minor şi jaf armat.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇