În țările care găzduiesc EURO 2020 vor crește cazurile de Covid, avertizează OMS. UEFA, acuzată de iresponsabilitate

În țările care găzduiesc EURO 2020 vor crește cazurile de Covid, avertizează OMS. UEFA, acuzată de iresponsabilitate
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi-a manifestat, joi, îngrijorarea faţă de creşterea cazurilor de COVID-19 în ţările ce găzduiesc EURO 2020.

Organizația amintește că evenimentele unde se reuneşte multă lume pot fi evenimente de ”supercontagiere”, relatează agenţia EFE.

''Nu este vorba doar despre partidele în sine, ci şi de alte evenimente conexe'' competiţiei EURO 2020, a atras atenţia responsabila pentru urgenţe a OMS-Europa, Catherine Smallwood.

Ea a adăugat că acelaşi lucru este valabil pentru orice eveniment cu participare numeroasă, de exemplu concertele.

ADVERTISING

Mesajul său principal este că sistemele de sănătate trebuie să fie pregătite pentru a răspunde unor creşteri puternice a cazurilor de COVID-19 care au ca origine EURO 2020.

De asemenea, OMS a avertizat că Europa, unde pentru prima dată în ultimele 10 săptămâni numărul cazurilor de COVID-19 a început din nou să crească, riscă un nou val epidemic în toamnă dacă nu se menţin măsurile de precauţie.

Conform OMS, sunt întrunite cele trei condiţii necesare pentru apariţia unui nou val epidemic:

  • noile variante ale coronavirusului (în special varianta Delta),
  • rata redusă de vaccinare,
  • sporirea contactelor sociale.
ADVERTISING

UEFA, acuzată de iresponsabilitate

În acest timp, ministrul german de Interne, Horst Seehofer, a calificat drept ''absolut iresponsabilă'' decizia UEFA de a permite prezenţa a zeci de mii de suporteri pe stadionul Wembley din Londra la meciurile EURO 2020.

Asta mai ales în condiţiile în care Marea Britanie înregistrează o creştere a infectărilor şi varianta Delta este acolo predominantă.

Reducerea contactelor la minim şi respectarea normelor de igienă sunt măsuri indispensabile, dar care greu pot fi aplicate, dacă privim imaginile de la meciuri, spune Seehofer.

ADVERTISING

Aglomerările de oameni şi îmbrăţişările pentru a sărbători victoria alimentează infectările în mod inevitabil, a explicat oficialul german.

El a mai remarcat faptul că ''încă o dată aspectul comercial'' primează în faţa protejării sănătăţii populaţiei.

Vezi pe același subiect și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇