1 iulie vine cu scumpiri la curent, gaze, cumpărături online, dar şi vacanţe. Apar și modificări în sistemul de sănătate

1 iulie vine cu scumpiri la curent, gaze, cumpărături online, dar şi vacanţe. Apar și modificări în sistemul de sănătate
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

1 iulie vine cu scumpiri la energia electrică și gaze și cu modificări la modul în care se percepe TVA pentru vânzările online, ceea ce ar putea genera alte creșteri de prețuri. Și litoralul va fi mai scump.

Tot de joi apar modificări și în sistemul de sănătate. Mai exact, analizele vor fi decontate pentru toată lumea, medicii de familie vor acorda extra-consultații la domiciliu, iar cei care au avut Covid vor beneficia de tratament la psiholog și fizioterapeut.

De asemenea, intră în vigoare și măsura contribuţiei personale pentru pacienţii care se adresează furnizorilor privaţi de servicii medicale aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate.

Să le luăm, așadar, pe rând:

Prețuri mai mari la curent și gaze

De joi, românii vor plăti prețuri mai mari la energia electrică și gaze. Este vorba despre cei care nu au încheiat contracte pe piaţa concurențială.

ADVERTISING

Oricum, aceștia plătesc energie electrică mai scumpă de la 1 ianuarie, când a început efectiv liberalizarea, însă de la 1 iulie prețurile vor fi și mai mari.

Pentru cei din zona de sud a Munteniei, creșterea va fi de doar circa 1,3% (circa 14 lei pe an). În schimb, în Oltenia, creșterea prețului la curent va fi de circa 7,5% (ceea ce înseamnă 96 lei pe an).

În zona de nord a Transilvaniei, creșterea prețului la curent va fi de circa 6,9% (adică în jur de 82 de lei pe an).

Liberalizarea pieței de energie electrică de la 1 ianuarie 2021 i-a prins nepregătiți pe mulți dintre români.

Mai exact, din cauză că nici Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și nici Ministerul Energiei nu i-au informat suficient, oamenii n-au prea înțeles ce au de făcut ca să profite de pe urma liberalizării.

Așa că, în loc să încheie cu furnizorii de curent electric contracte pe piața concurențială și să plătească facturi mai mici, milioane de români au rămas clienți ai serviciului universal.

ADVERTISING

Acest serviciu universal, care presupune facturi mai mari la curent, este oferit de furnizorii cu greutate pe piață, adică de: Enel, Eon, Electrica, Cez și Tinmar Energy.

Toți acești mari furnizori au însă,pe lângă serviciul universal, și oferte de curent electric pe piața concurențială, la prețuri mai avantajoase.

Vestea bună pentru cei care încă nu au încheiat contracte pe piaţa concurențială este că o vor putea face și după 1 iulie, dă asigurări ministrul Energiei, Virgil Popescu. În plus, el a precizat că acesta poate fi schimbat de câte ori este nevoie.

Iată Cum să scapi de scumpirile la curent. În loc să plătești în plus, ai putea economisi sute de lei!

Pe același subiect, mai poți citi pe SpotMedia.ro și:

ADVERTISING

Modificări la modul în care se percepe TVA pentru vânzările online

De la 1 iulie se modifică și modul în care se percepe TVA pentru vânzările online, indiferent dacă veți cumpăra de la comercianți din interiorul sau din afara UE.

Până acum, bunurile cu o valoare mai mică de 22 de euro importate în UE de către societăți din afara UE erau scutite de TVA.

Dar, de joi, această scutire este suspendată, astfel încât TVA să fie percepută pentru toate bunurile care intră în UE - la fel ca în cazul bunurilor vândute de firmele din UE.

De asemenea, vânzătorii online erau obligați până acum să fie înregistrați în scopuri de TVA în fiecare stat membru, în care au o cifră de afaceri care depășește un anumit prag general, care variază de la o țară la alta.

De la 1 iulie, însă, aceste praguri diferite vor fi înlocuite cu un prag comun la nivelul UE de 10.000 de euro. Dacă pragul este depășit, TVA trebuie plătită în statul membru în care sunt livrate bunurile.

Noile norme vor afecta vânzătorii și piețele/platformele online, atât din interiorul, cât și din afara UE, operatorii poștali și curierii, administrațiile vamale și fiscale, precum și consumatorii și vor genera scumpiri.

Cresc tarifele și pe litoral

Vești proaste și pentru cei care vor să meargă pe litoralul românesc, de la 1 iulie: prețurile cresc.

Pentru că de joi intrăm în varf de sezon, unii patroni majorează tarifele la cazare. Se stimează că prețurile vor fi mai mari cu 10%-15%.

Scad tarifele pentru apelurile fixe şi mobile

Și după toate aceste scumpiri, avem și o veste bună: tarifele pentru apelurile fixe vor scădea la 0,078 eurocenţi/minut iar cele pentru apelurile mobile se vor reduce la 0,7 eurocenţi/minut, începând cu data de 1 iulie.

Potrivit Autorității Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), tariful de terminare a apelurilor mobile va fi cu aproape 8% mai mic faţă de cel practicat până în prezent.

În ceea ce priveşte apelurile fixe, tariful maxim va fi cu aproximativ 20% mai mic în comparaţie cu situaţia de la ora actuală.

Noi modificări în Sănătate

De la 1 iulie intră în vigoare mai multe modificări şi în domeniul Sănătății, printre care și cea privind relaţia dintre medicul de familie şi pacient.

Astfel, numărul de consultaţii date la domiciliu de către medicii de familie asiguraţilor din lista proprie va crește.

Mai exact, de la 1 iulie se va deconta o consultaţie la domiciliu pe lună pentru toate tipurile de afecţiuni cronice. Până acum, se decontau cel mult patru consultaţii/an pentru pacienţii cu boli cronice.

Totodată, în ceea ce privește lăuzele, a fost introdusă o nouă consultaţie la domiciliu pentru urmărirea acestora la 4 săptămâni de la naştere.

Va fi asigurat și un pachet de prevenție destinat persoanelor de peste 40 de ani, care prevede până la trei consultaţii pentru evaluarea riscului şi monitorizare medicală.

Șeful CNSAS, Adrian Gheorghe, a ținut să precizeze că vor fi suplimentate sumele pentru decontarea investigațiilor prescrise de medicii de familie. Justificarea unităților sanitare ”nu mai avem plafon” va fi inexplicabilă, a punctat el.

Referitor la pacienții care au avut Covid și care au rămas cu afecțiuni pulmonare sau cardiace după boală, medicii specialişti cardiologi şi pneumologi vor putea recomanda acestora servicii furnizate de fizioterapeuţi, precum şi de psihologi.

Mai multe detalii despre aceste modificări puteți citi AICI

Tot de la 1 iulie intră în vigoare și măsura contribuţiei personale pentru pacienţii care se adresează furnizorilor privaţi de servicii medicale aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate pentru spitalizare continuă pentru cazurile acute.

Iată, pe larg, ce este contribuția personală, cum era până acum și ce se schimbă începând de joi.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇