În timp ce administrația lui Donald Trump ezită și calculează marjele de profit, liderii europeni au fost la Londra alături de președintele Zelenski, oferindu-i sprijinul ferm care odinioară era cartea de vizită a Americii.
Contrastul este umilitor: capitalele europene înțeleg mai bine decât Washingtonul ceea ce se află în joc în Ucraina. Ele recunosc că aceasta nu e o înțelegere comercială care să fie intermediată, ci o luptă pentru a demonstra dacă dreptul internațional mai are vreo importanță și dacă solidaritatea în lumea liberă mai există, scrie Bohdan Nahaîlo, redactorul-șef al Kyiv Post.
Ceea ce Trump respinge ca fiind o tranzacție imobiliară e, de fapt, un test care arată dacă ordinea internațională bazată pe reguli supraviețuiește sau se prăbușește. Răspunsul pe care îl va da America va determina nu doar soarta Ucrainei, ci și dacă lumea va intra într-o eră de conflicte în cascadă care vor face ca războiul actual să pară modest prin comparație.
În opinia sa, promisiunea lui Trump privind un „acord” rapid pentru a pune capăt războiului - unul care ar necesita aproape sigur ca Kievul să cedeze teritorii substanțiale Moscovei - merită să fie numită așa cum este:
- criminală prin încălcarea dreptului internațional;
- naivă prin interpretarea greșită a ambiției autoritare;
- periculoasă în moduri care vor bântui securitatea americană și occidentală generații întregi.
Să le luăm pe rând.
De ce viziunea despre pace a lui Trump este criminală
Obligarea Ucrainei să cedeze teritoriu Rusiei ar constitui cea mai semnificativă încălcare a dreptului internațional de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace. Carta ONU, pe care SUA au contribuit la scrierea ei în cenușa acelui conflict, interzice în mod explicit achiziționarea de teritorii prin forță. Acest principiu a împiedicat războaiele între marile puteri timp de aproape opt decenii.
Invazia Rusiei a încălcat suveranitatea Ucrainei, integritatea teritorială și Memorandumul de la Budapesta din 1994, prin care Ucraina și-a predat arsenalul nuclear în schimbul unor garanții de securitate din partea Rusiei, SUA și Regatului Unit.
Orice acord care recompensează agresiunea lui Putin permițându-i să păstreze teritoriile cucerite nu doar trădează Ucraina - ci dinamitează întreaga arhitectură a dreptului internațional. Fiecare tratat devine lipsit de valoare. Fiecare frontieră devine negociabilă. Fiecare garanție de securitate devine o minciună.
Nahaîlo ne propune să analizăm precedentul care ar fi creat: Rusia invadează un vecin, comite crime de război, inclusiv țintirea deliberată a civililor și a infrastructurii și deportează cu forța sute de mii de copii – apoi e recompensată cu teritorii. Mesajul pentru fiecare dictator de pe Pământ ar fi: Crima merită făcută. Cei puternici îi pot devora pe cei slabi. Dreptul internațional este doar o sugestie pentru cei suficient de puternici încât să-l ignore.
Curtea Penală Internațională (CPI) a emis un mandat de arestare pe numele lui Putin pentru crime de război. Recompensarea lui cu teritorii ucrainene ar face Statele Unite complice la aceste crime, transformându-le dintr-un apărător al ordinii internaționale în groparul acesteia.
De ce este naivă
Putin a încălcat fiecare acord major pe care l-a semnat vreodată cu Ucraina – de la Memorandumul de la Budapesta la Acordurile de la Minsk, până la multiple acorduri de încetare a focului. El a anexat Crimeea în 2014, după ce a promis că va respecta granițele Ucrainei. A lansat o invazie la scară largă în 2022, după ce a adunat trupe și a insistat că nu are astfel de planuri.
Orice concesie teritorială i-ar oferi pur și simplu lui Putin timp să se reînarmeze, să se regrupeze și să atace din nou atunci când i se va potrivi momentul. Acțiunile de la München din 1938 ar fi trebuit să învețe Occidentul această lecție permanent: Marea Britanie și Franța l-au lăsat pe Hitler să dezmembreze Cehoslovacia în schimbul „păcii în timpul nostru”. În decurs de un an, Europa era cuprinsă de război.
Convingerea lui Trump că fiecare problemă poate fi rezolvată prin acordul corect încadrează fundamental greșit regimul lui Putin: aceasta nu este o negociere în care ambele părți vor să încheie un acord.
Scopul lui Putin nu este pacea durabilă – e distrugerea Ucrainei ca stat independent și restabilirea dominației imperiale ruse asupra Europei de Est. El consideră compromisul ca o slăbiciune, iar acordurile sunt pentru el doar pauze tactice înainte de următoarea ofensivă.
Putin a negat în repetate rânduri dreptul Ucrainei de a exista ca națiune, a numit statalitatea sa o greșeală istorică și a încadrat războiul ca o luptă existențială împotriva invadării Occidentului. Nimeni nu poate face o înțelegere durabilă cu cineva care neagă dreptul celeilalte părți de a exista, subliniază autorul.
Obișnuința lui Trump de a urmări acorduri comerciale în Rusia, laudele sale repetate la adresa lui Putin și încurcăturile financiare ale familiei sale creează un amestec toxic în care politica și motivul profitului nu se mai disting.
Când Trump promite o înțelegere rapidă, apare întrebarea evidentă: o înțelegere pentru cine? Pentru securitatea Ucrainei sau pentru interesele comerciale ale lui Trump?
De ce este periculoasă
Consecințele strategice ale forțării Ucrainei de a ceda teritorii ar reverbera mult dincolo de Europa de Est. Credibilitatea NATO ar fi spulberată.
Dacă Statele Unite abandonează Ucraina după trei ani în care au promis că o vor sprijini „atât timp cât este nevoie”, de ce ar avea vreun aliat încredere în garanțiile de securitate americane? Statele baltice, Polonia și România ar ajunge la concluzia că sunt pe cont propriu.
Israelul, înconjurat de actori ostili și dependent de angajamentele americane, ar fi atent. Taiwanul și-ar accelera probabil propriul program de arme nucleare, la fel ca și Coreea de Sud și Japonia. Națiunile ar ajunge la concluzia că doar armele nucleare garantează suveranitatea.
China urmărește cu atenție. Dacă Putin reușește să cucerească teritorii prin forță cu acordul american, Xi Jinping va trage concluzia evidentă despre Taiwan: să invadeze, să suporte niște sancțiuni, să aștepte ca atenția americană să se îndepărteze și, în cele din urmă, Washingtonul va face presiuni asupra victimei pentru a accepta noua realitate.
Abordarea lui Trump tratează alianțele ca pe niște scheme de protecție și suveranitatea ca pe o marfă care trebuie comercializată. Acest lucru trădează valorile care au făcut din America o superputere - nu doar puterea militară, ci și credibilitatea care vine din susținerea principiilor și a partenerilor. Odată ce această credibilitate dispare, niciun portavion nu o mai poate recupera.
Care este miza uriașă
Ucraina nu-i cere Americii să lupte pentru ea în acest război - ucrainenii cer armele necesare pentru a se apăra împotriva unui agresor imperial. Au dat dovadă de un curaj și o determinare extraordinare. Au umilit armata Rusiei, i-au expus slăbiciunile și au dovedit că oamenii liberi care luptă pentru patria lor pot învinge o putere autoritară mai mare. Tot ce au nevoie este ca America să-și țină cuvântul.
Forțarea Ucrainei să cedeze teritorii nu ar pune capăt războiului, ci l-ar garanta pe următorul. I-ar spune fiecărui dictator că agresiunea funcționează și fiecărei democrații că, de fapt, cuvântul Americii nu valorează nimic. Ar destrăma arhitectura de securitate care i-a menținut pe americani în siguranță și prosperitate timp de mai multe generații.
Alegerea cu care se confruntă Washingtonul e una dură: să fie alături de Ucraina și să apere principiul că granițele nu pot fi schimbate prin forță sau să facă o „înțelegere” care să sacrifice atât libertatea Ucrainei, cât și credibilitatea Americii.
O cale duce către o lume mai sigură. Cealaltă duce către o eră a haosului și a conflictelor care va face ca actuala criză să pară o previzualizare.
Nu există cale de mijloc. Nu există un acord deștept care să rezolve acest cerc. Fie America va rămâne apărătoarea libertății și a dreptului internațional, fie va deveni factorul care va permite ca aceste valori să fie distruse. Această alegere va avea ecou timp de decenii.
Nahaîlo ne invită, la final, să urmărim noul film de succes „Nuremberg” și să tragem câteva concluzii. Li s-a permis lui Hitler și acoliților lui să scape nepedepsiți pentru barbaria lor când o înțelegere după Dunkerque sau Pearl Harbor ar fi putut „opri uciderea”, măcar pentru o vreme? Din păcate, un nou Nürnberg nu se află la orizont.
T.D.