Iași: Accident între un microbuz și un autocamion. A fost activat Planul Roșu de Intervenție (Video)

Iași: Accident între un microbuz și un autocamion. A fost activat Planul Roșu de Intervenție (Video)
Foto: ISU Iași

Doisprezece adulţi şi un copil au ajuns la spital sâmbătă, după un accident în care au fost implicate un microbuz şi un autocamion, pe raza localităţii Vânători, din judeţui Iaşi, fiind activat Planul roşu de intervenţie.

Camion răsturnat în Vânători, Iași
sursa: ISU Iași

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 24, la intersecţie cu DN 24C, pe raza localităţii Vânători, judeţul Iaşi, a avut loc un accident în care au fost implicate un microbuz şi un autocamion. 

ADVERTISING

Centrul Infotrafic afirmă că două persoane au rămas încarcerate.

Conform ISU, din cele 17 persoane implicate în acest incident rutier, 13 - 12 adulţi şi un copil - au fost transportate la spital conştiente, pentru investigaţii suplimentare. Patru persoane au refuzat transportul la spital.    

Accident între un microbuz și un camion în Vânători, Iași
sursa: ISU Iași

Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea misiunii de raspuns la nivelul judeţului a fost activat Planul Rosu de Interventie.   

ADVERTISING

La fata locului, echipajele operative au intervenit cu 2 maşini de stingere, o autospecială de descarcerare şi o autospecială pentru transport victime multiple.   

Totodată, pentru optimizarea intervenţiei, în teren au acționat şi 2 ambulante SMURD, o autospecială de terapie intensivă mobilă şi două ambulanţe aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă.   

Circulaţia a fost întreruptă pentru desfăşurarea intervenţiei de acordare de îngrijiri medicale şi cercetarea împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

ADVERTISING


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇