Patru ostatice israeliene au fost eliberate, sâmbătă, de Hamas, după 477 de zile de captivitate, în al doilea schimb de ostatici în cadrul acordului de încetare a focului. La schimb, au fost eliberați 200 de deţinuţi palestinieni încarceraţi în Israel.
Liri Albag – 19 ani, Daniella Gilboa – 20 de ani, Karina Ariev – 20 de ani și Naama Levy – 20 de ani au fost predate către Crucea Roșie. De data aceasta este vorba de patru femei din armată, care au fost răpite din Punctul de Observare Nahal Oz.
Înconjurate de luptători Hamas înarmați, femeile au fost conduse pe un podium în orașul Gaza, unde au făcut cu mâna și au zâmbit înainte de a fi ghidate către vehicule ale Crucii Roșii care așteptau să le transporte la o graniță pentru a fi predate IDF (Forțelor de Apărare ale Israelului).
Pentru fiecare ostatic militar, Israelul trebuie să elibereze 50 de deținuți palestinieni. De asemenea, sâmbătă, Hamas trebuie să transmită Israelului starea celor 26 de ostatici rămași pentru schimbul în prima fază. Hamas ar urma să elibereze alți 60 de ostatici în fazele 2 și 3 ale acordului de încetare a focului.
Cine sunt cele patru ostatice israelience eliberate
Karina Ariev, în vârstă de 20 de ani, servea la baza militară Nahal Oz când a fost răpită pe 7 octombrie 2023. Sora sa, Alexandra, a declarat pentru BBC că a auzit focuri de armă în timp ce Karina o suna în timpul atacului și a văzut ulterior un videoclip în care Karina era dusă într-un vehicul. Alexandra a văzut apoi videoclipul care circula pe Telegram cu răpirea ei. „Am identificat-o, avea sânge pe față, țipa. Nu aș dori nimănui să trăiască acest sentiment”, a spus ea pentru BBC.
Naama Levy, în vârstă de 20 de ani, a fost filmată în timp ce era urcată cu forța într-un jeep, cu mâinile legate la spate. Filmarea a fost publicată de Hamas și distribuită pe scară largă pe rețelele de socializare. Potrivit mamei sale, adolescenta tocmai își începuse serviciul militar. Anterior, Naama participase la o inițiativă de pace israeliano-palestiniană, iar familia sa o numea „o căutătoare a păcii.”
Daniela Gilboa, în vârstă de 20 de ani, a fost rănită la picior când a fost răpită împreună cu alte femei soldat de la Nahal Oz. A apărut în mai multe videoclipuri, iar într-unul de anul trecut întreba guvernul israelian de ce a fost „abandonată” și „lăsată de izbeliște” în timp ce războiul continua în jurul ei. Mama ei a declarat pentru Jerusalem Post că videoclipul arată că fiica ei este „puternică și hotărâtă” și că rănile suferite pe 7 octombrie nu au fost atât de grave cum se temuse inițial. Cu toate acestea, a spus că este îngrijorată de „starea ei mentală precară.”
Liri Albag avea 18 ani și tocmai începuse instruirea militară ca observator al armatei când Hamas a atacat baza Nahal Oz pe 7 octombrie 2023. Verișoara sa, Aya Albag, caporal în armată, a spus că Liri i-a mărturisit că este „mândră” că a trecut cursul de observație înainte de a merge la bază. „Era motivată și atât de fericită că a fost repartizată la Nahal Oz”, a spus ea pentru Jerusalem Post. „Și-a început rolul joi, iar o zi și jumătate mai târziu, sâmbătă dimineața, a fost răpită”. În ianuarie 2024, filmări cu Albag, acum în vârstă de 19 ani, au fost publicate de Hamas. „Am doar 19 ani. Am toată viața înaintea mea, dar acum toată viața mea a fost pusă pe pauză. Lumea începe să ne uite. Nimănui nu-i pasă de noi. Trăim un coșmar”, se aude spunând.
200 de deținuți palestinieni, eliberați
Pentru fiecare dintre cele patru femei militar, cu vârste între 19 și 20 de ani, Israelul a eliberat 50 de deținuți, din care 30 cu condamnări de închisoare pe viață. Astfel, sâmbătă, 200 de deţinuţi palestinieni încarceraţi în Israel au fost eliberaţi, o veste primită cu strigăte de bucurie, relatează AFP.
Pe străzile din Ramallah, în Cisiordania ocupată, o mulţime compactă şi-a exprimat bucuria la trecerea unui autobuz în care se aflau o parte dintre foştii deţinuţi.
Potrivit unor jurnalişti AFP, mii de persoane au venit în acest oraş palestinian să-i întâmpine pe cei eliberați.
Administraţia Penitenciară israeliană a informat că „teroriştii”, eliberaţi provin de la închisorile Ofer, din Cisiordania, şi Ktziot, din sudul Israelului.
Acordul Israel - Hamas
Conform acordului, armistiţiul în trei etape începe cu o fază iniţială de şase săptămâni, timp în care ostaticii deţinuţi de Hamas vor fi schimbaţi cu prizonieri deţinuţi de Israel. Treizeci şi trei dintre cei 98 de ostatici israelieni rămaşi, inclusiv femei, copii şi bărbaţi de peste 50 de ani, urmează să fie eliberaţi în această fază. Israelul va elibera toate femeile palestiniene şi toţi copiii sub 19 ani din închisorile israeliene până la sfârşitul primei faze.
Primele trei ostatice eliberate în urma acordului de încetare a focului dintre Israel și Hamas sunt Romi Gonen (23 de ani), Emily Damari (28 de ani) și Doron Steinbrecher (31 de ani). Doron Steinbrecher are dublă cetățenie, israeliano-română, iar Romi Gonen ar avea origini românești.