Din 20 decembrie, în România se intră doar cu formularul digital, iar amenzile sunt substanţiale. De unde se descarcă şi ce date trebuie completate

Din 20 decembrie, în România se intră doar cu formularul digital, iar amenzile sunt substanţiale. De unde se descarcă şi ce date trebuie completate

Guvernul a aprobat, miercuri, ordonanţa de urgenţă privind formularul digital de intrare în România, care va intra în vigoare de la 20 decembrie.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a precizat că nu este un document care împiedică în vreun fel circulaţia, ci ajută la localizarea rapidă a contacţilor unei persoane infectate.

„Este vorba despre adoptarea unui act normativ, care practic se înscrie în preocuparea care există la nivelul UE, privind limitarea transmiterii noii tulpini emergente Omicron, despre care ştiţi foarte bine avem şi în România deja 11 cazuri.

În acest sens, România s-a aliniat deciziei Comisiei Europene, în ceea ce priveşte instituirea unui sistem de formulare digitale de localizare a pasagerilor, ca parte a procedurilor de notificare a alertelor, în cadrul sistemului de avertizare timpurie şi răspuns instituit în legătură cu ameninţările transfrontaliere.

ADVERTISING

Nu este un document care împiedică în vreun fel circulaţia. Dimpotrivă. Este un document care ne ajută să putem să localizăm rapid contacţii unei persoane infectate şi direcţiile de sănătate publică să poată să facă rapid anchetele epidemiologice şi să ia măsurile care se impun de testare sau de izolare, după caz, a persoanelor infectate.

Nu este altceva decât o procedură de identificare rapidă a contacţilor persoanelor infectate”, a spus Ministrul Sănătății.

Alexandru Rafila a explicat că toţi călătorii, indiferent de cetăţenie, trebuie să completeze acest certificat cu 24 de ore înainte de intrarea în România. Însă o pot face și într-un interval de 24 de ore de la intrarea în țară.

ADVERTISING

„Dacă nu reuşesc să facă acest lucru, trebuie să completeze, pot să meargă la domiciliu, trebuie să îl completeze într-un interval de 24 de ore, sub sancţiunea unei amenzi, dacă cumva nu respectă acest interval”, a conchis ministrul Sănătăţii.

În cazul familiilor, formularul digital se poate completa de un singur membru adult al acestora.

Necompletarea documentului se sancționează cu amendă de la 2.000 la 3.000 de lei, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

Potrivit acestuia, sancțiunea va fi dispusă de direcțiile de sănătate publică.

De unde se descarcă formularul şi ce date trebuie completate

Formularul va putea fi completat electronic, accesând site-ul plf.gov.ro.

ADVERTISING

„Pentru eliberarea formularului este necesară autentificarea cu o adresă de e-mail, unde utilizatorul primește un link de acces. Ulterior, se completează câmpurile cu datele solicitate. Pașii sunt similari cu cei pentru generarea certificatului digital UE COVID. Platforma https://plf.gov.ro va putea fi accesată de orice persoană, începând cu data de 20 decembrie 2021”, a transmis Guvernul.

Potrivit Guvernului, formularul digital va conține următoarele date:

  • Numele și prenumele, datele de identificare și de contact;
  • Țara, regiunea și localitatea de unde călătorește spre România, inclusiv cele tranzitate;
  • Localitatea și adresa de destinație în România;
  • Mijlocul de transport cu care călătorește spre România;
  • Data intrării în România;
  • Datele minorilor însoțitori, dacă este cazul.

Datele completate în formular vor fi accesate doar de către angajaţii autorizaţi ai Direcţiilor de Sănătate Publică şi vor putea fi folosite strict cu scopul desfăşurării anchetelor epidemiologice.

La începutul ședinței de guvern, premierul Nicolae Ciucă a declarat că documentul va fi prezentat, la intrarea în ţară, personalului autorizat din punctele de trecere a frontierei.

Formularul digital este dezvoltat de STS şi va trebui completat de către toate persoanele care intră în România şi care călătoresc cu avionul, cu trenul, cu mijloace rutiere sau navale.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇