Instanţa supremă a decis definitiv luni achitarea lui Gabriel Oprea în dosarul în care fostul vicepremier şi ministru de Interne a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu în legătură cu achiziţionarea din fondurile operative ale Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) a unui autoturism de lux Audi A8, folosit în exclusivitate de fostul demnitar.
Gabriel Oprea primise o decizie de achitare şi la instanţa de fond, soluţie menţinută luni de completul de cinci judecători de la ÎCCJ.
Singura modificare e că a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă formulată de Ministerul Finanţelor.
În dosar au fost achitaţi şi ceilalţi inculpaţi: Gheorghe Nicolae – fost şef al DIPI; Gabriel-Nicolae Pavel – comisar-şef de poliţie, la data faptei şef al Serviciului Juridic din DIPI; Nelu Zărnică – chestor principal, fost subsecretar de stat; Marian-Dănuţ Iacob – comisar-şef de poliţie, şeful unei structuri administrative la data faptei.
Acuzaţiile DNA
Potrivit DNA, pe 13 iulie 2015, Gabriel Oprea, cu ajutorul lui Gheorghe Nicolae, la acea vreme şeful DIPI, şi Gabriel-Nicolae Pavel, şef al Serviciului Juridic din DIPI, au dispus suplimentarea cu suma de 410.000 de lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale DIPI şi ar fi aprobat achiziţia unui autoturism Audi A8, în scopul declarat al asigurării protecţiei demnitarilor.
"Acest lucru s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziţionarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne strict la situaţii legate de folosirea lor în activităţi de urmărire penală a infracţiunilor de corupţie.
Ca urmare a încălcării atribuţiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei, iar DIPI a beneficiat de dotarea cu bunurile respective, în valoare de 91.295,73 euro, folosul fiind necuvenit în raport cu destinaţia legală a fondurilor operative", susţin procurorii.
În perioada 21 august - octombrie 2015, Gheorghe Nicolae a schimbat destinaţia resurselor materiale alocate instituţiei publice pe care o conducea, respectiv a autoturismului Audi A8 achiziţionat din fonduri operative în mod conspirat, pentru folosinţa personală şi exclusivă a ministrului de Interne în funcţie - Gabriel Oprea.
De asemenea, în perioada 2014 - 2015, acelaşi inculpat, în mod repetat, a aprobat mai multe rapoarte prin care a fost schimbată destinaţia unei alte sume - peste 238.000 lei, alocată instituţiei pentru fonduri operative, în scopul efectuării unor cheltuieli de protocol ori pentru înzestrarea instituţiei, care nu au fost circumscrise activităţilor, acţiunilor sau misiunilor cu caracter informativ-operative.
"În aceeaşi manieră au procedat şi inculpaţii Zărnică şi Iacob, în calitate de ordonatori de credite în DIPI, care au întocmit rapoarte prin care a fost schimbată destinaţia sumei de 9.398 lei, respectiv 4.955,51 lei", au mai constatat anchetatorii.
Acum două luni, Gabriel Oprea a fost achitat şi în dosarul polițistului Bogdan Gigină.