Fostul primar al Iașiului Gheorghe Nichita a ieșit din închisoare

Fostul primar al Iașiului Gheorghe Nichita a ieșit din închisoare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Gheorghe Nichita, fostul primar al Iașiului, a fost eliberat din închisoare după ce Tribunalul Botoșani a emis o decizie definitivă în acest sens.

El a declarat, la ieşirea din unitatea de detenţie, că principala sa dorinţă este aceea de a-şi revedea familia.

"Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns să ies din penitenciar şi să merg spre casă să îmi văd familia. Sunt multe lucruri de făcut în viaţa asta. În primul rând să îmi văd nepoţii", a afirmat Nichita, citat de Agerspres.

Nichita se afla după gratii din august 2020 pentru a executa o pedeapsă de cinci ani de închisoare în dosarul UTI, în care a fost condamnat pentru luare de mită.

ADVERTISING

Fostul primar a primit 10% dintr-un contract de aproape 70 de milioane de lei atribuit firmei UTI și unei alte firme, precum și reduceri la un hotel de lux din București, dar și cazare în China. În total, Gheorghe Nichita ar fi primit mită în valoare de 3.693.710 lei.

Cu toate acestea, el a executat până acum doar 1 an și 3 luni. La această perioadă se adaugă și perioada petrecută în arest preventiv și arest la domiciliu, scriu jurnaliștii locali.

Pe 30 iulie, magistraţii Judecătoriei Botoşani au admis propunerea Penitenciarului Botoşani de punere în libertate a fostului primar, însă la scurt timp procurorii au contestat această decizie.

ADVERTISING

„Respinge ca nefondată contestaţia formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani, împotriva sentinţei penale nr. 714 din 30 iulie 2021, pronunţată în dosarul nr. 6328/193/2021 al Judecătoriei Botoşani. Cheltuielile judiciare din contestaţie rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 19 octombrie 2021”, se arată în decizia Tribunalului Botoșani , potrivit publicației locale 7iași.ro

Fostul edil mai are o condamnare, tot de 5 ani, într-un alt dosar în care sentința nu este încă definitivă.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇