Elena Udrea mai stă în închisoarea din Bulgaria, încă o săptămână. Instanța din Sofia a amânat azi pentru data de 18 mai decizia în ceea ce privește extrădarea fostului ministru, care trebuie să ajungă în țară pentru a-și ispăși pedeapsa în dosarul Gala Bute.
Luna trecută, judecătorii din Bulgaria au decis extrădarea Elenei Udrea, dar hotărârea a fost atacată la Curtea de Apel de la Sofia.
Pe 13 aprilie, magistrații Judecătoriei Blagoevgrad amânaseră o pronunțare, după ce Udrea a cerut în instanță să nu fie extrădată pentru că în România condițiile din închisori sunt inumane.
Ziua următoare, autorităţile judiciare din Bulgaria au trimis Ministerului Justiției de la București o cerere de explicații cu privire la acuzațiile fostului ministru și un răspuns a fost oferit de Administrația Națională a Penitenciarelor.
Fostul ministru a depus la instanța din Blagoevgrad și o cerere de azil politic în Grecia, motivând că are probleme medicale ce pot fi tratate doar la eleni. Despre această cerere nu ştim când va fi judecată.
Udrea a fost reţinută în Bulgaria, în baza unui mandat european de arestare emis de autorităţile româneşti. Ea a fost iniţial reţinută pentru 24 de ore, măsura fiind prelungită.
Elena Udrea a fost condamnată definitiv la şase ani de închisoare în dosarul Gala Bute, dar a reuşit să iasă din ţară, prin Vama Giurgiu, înainte de emiterea mandatului.