Două persoane care se prezentaseră pentru un control la o clinică privată din Craiova au murit. Poliţiştii au deschis o anchetă

Două persoane care se prezentaseră pentru un control la o clinică privată din Craiova au murit. Poliţiştii au deschis o anchetă

Două persoane care se prezentaseră miercuri seara pentru un control la o clinică privată din Craiova au murit, iar poliţiştii au deschis o anchetă.

Poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova s-au sesizat din oficiu, miercuri seară, cu privire la faptul că, pe strada Calea Bucureşti din municipiu, în faţa unei clinici medicale, se aflau două echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj care efectuau manevre de resuscitare a unui bărbat de 79 de ani, din Craiova, însă fără rezultat, fiind constatat decesul acestuia.

ADVERTISING

“De asemenea, la scurt timp, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că în incinta clinicii respective, a decedat o femeie de 66 de ani, din Strehaia. Femeia figura în evidenţele medicale cu afecţiuni, fapt pentru care medicul de familie va elibera certificat constatator al decesului”, se arată în comunicatul IPJ Dolj.

Sursa citată a menţionat trupul bărbatul de 79 de ani a fost transportat la morgă în vederea efectuării unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

ADVERTISING

În această cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Poliţiştii au menţionat că cele două persoane se prezentaseră pentru a face un control la clinica privată şi nu aveau nicio legătură una cu cealaltă.

De asemenea, anchetatorii au precizat că femeia suferea de afecţiuni cardiace.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇