Doi medici rezidenți din Iași au fost puși sub control judiciar în dosarul stimulatoarelor cardiace de la morți

Doi medici rezidenți din Iași au fost puși sub control judiciar în dosarul stimulatoarelor cardiace de la morți
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Doi medici rezidenţi de la Clinica de Cardiologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe ”Sf. Spiridon” Iaşi au fost puşi sub control judiciar pentru luare de mită, după ce ar fi pretins bani pentru consultaţiile acordate.

Dosarul are legătură cu scandalul stimulatoarelor cardiace prelevate de la persoane decedate.

Printre obligaţiile pe care inculpaţii trebuie să le respecte cât se află sub control judiciar se numără şi aceea de a nu mai exercita profesia de medic în cadrul Spitalului 'Sfântul Spiridon' Iaşi, precum şi în nicio altă unitate medicală din reţeaua de stat.

ADVERTISING

Medicul cardiolog Dan Tesloianu, de la Spitalul ”Sfântul Spiridon” din Iaşi, a fost reţinut pe 18 februarie în dosarul dispozitivelor medicale montate fără respectarea legislaţiei. El a fost ulterior arestat preventiv, prin decizia judecătorilor.

Medicul Tesloianu este acuzat că, încă din 2017, a montat cel puţin 238 de astfel de dispozitive, unele fiind prelevate de la persoane decedate, altele fără a li se cunoaşte provenienţa, deşi acest lucru este interzis de lege.

De asemenea, procurorii afirmă că unele operaţii nu erau necesare, dar medicul a oferit pacienţilor săi medicaţie care să le inducă anumite simptome şi să se ajungă, astfel, la operaţie.

ADVERTISING

Ulterior, Parchetul General a anunţat că a extins urmărirea penală faţă de doi medici şi un fost manager de spital, în cazul stimulatoarelor cardiace prelevate de la cadavre.

Procurorii au instituit sechestru pe mai multe bunuri şi sume de bani. Printre cei vizaţi se numără medicul Antoniu Petriş, fostul şef al Clinicii de Cardiologie de la spitalul Sfântul Spiridon Iaşi, precum şi Ioan Bârliba, fostul manager al spitalului.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇