Şansele ca preşedintele american, Donald Trump, să fie reales în noiembrie au crescut uşor la casele de pariuri online în urma dezbaterii finale de joi.
Pariorii pe platforma britanică Smarkets îi dau candidatului democrat Joe Biden 66% şanse să câştige scrutinul de la 3 noiembrie, în scădere faţă de 68% înaintea dezbaterii, arată Reuters.
În schimb, şansele lui Trump au crescut de la 32% la 34%.
Acelaşi nivel a fost atins de Trump şi pe Betfair, care a transmis că au fost pariate peste 9 milioane de lire sterline (12 milioane de dolari) pe alegerile prezidenţiale americane în ultimele 24 de ore.
Cotele celor doi candidaţi s-au apropiat începând de la mijlocul lunii, însă tendinţele pariurilor pe site-urile de profil prezic în continuare victoria lui Biden.
Fostul vicepreşedinte democrat are un avans substanţial în sondajele de opinie naţionale, deşi competiţia este mai strânsă în statele-cheie unde este probabil să se decidă rezultatul final.
Majoritatea pariurilor pe mize mari pe teme politice provin din afara Statelor Unite, unde pariurile pe astfel de subiecte sunt interzise.