Gerhard Karner, ministrul de Interne austriac, a declarat miercuri, după întâlnirea cu ministrul de Interne român, Cătălin Predoiu, că poziţia ţării sale este că sistemul Schengen, ca întreg, nu funcţionează, de aceea nu sunt deschişi pentru extinderea acestuia.
”Cu zece zile în urmă, când am avut tot aici o conferinţă de presă, poziţia noastră este că sistemul Schengen, ca întreg, nu funcţionează, de aceea nu suntem deschişi pentru extinderea acestuia. Sunt controale la frontieră între Germania şi Austria, între Austria şi Ungaria, Austria şi Slovenia.
În Germania s-a discutat despre control de frontieră şi frontiera cu Polonia. E un semnal clar că sistemul ca întreg nu funcţionează şi de aceea nu consider că o extindere este oportună la momentul actual”, a spus ministrul de Interne din Austria.
El a mai menţionat în ceea ce priveşte returnările, sistemul Dublin are deficitele lui.
”Şi aici trebuie aduse îmbunătăţiri cadrului legal, am discutat cu domnul ministru şi acest aspect şi vrem să abordăm aceste probleme dintr-o perspectivă europeană”, a spus ministrul austriac.
Predoiu spune că Austria nu cu România are o problemă
La rândul său, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat după întâlnirea cu Karner, că obiectivul său a fost să construiască azi un început de colaborare, să întoarcă pagina în subiectul Schengen.
”Am vrut să mă asigur dacă există reproşuri sau există slăbiciuni în modul în care România protejează frontierele”, a mai spus ministrul Predoiu, el arătând că ”a fost foarte fericit să constate că şi Austria vede aceste progrese şi România, pe toate programele pe care le are, performează”.
”Discuţiile au fost amicale, dar foarte serioase. Obiectivul meu şi pe parcurs am văzut că şi al domnului ministru a fost să construim azi un început de colaborare, să întoarcem pagina în subiectul Schengen, să construim acea încredere care să ne ducă pe cel mai scurt drum către obiective comune, ale Austriei şi ale României, inclusiv Schengen”, a declarat ministrul Cătălin Predoiu.
”Temele vom continua să le facem pe protecţia frontierelor şi pe cooperarea bilaterală. Am înţeles în cadrul întâlnirii şi îi mulţumesc domnului ministrul pentru francheţea cu care a discutat, Austria nu cu România are o problemă, poliţiştii români îşi fac treaba şi la frontieră şi în cooperarea poliţienească. Suntem gata să continuăm această muncă împreună”, a mai spus Cătălin Predoiu.
Ministrul a mai afirmat că România va continua să sprijine Austria şi ţările europene ”în reformarea sistemului de migraţie şi azil european, a cadrului legislativ privind protecţia frontierelor”.