Măsurile privind reforma administrației locale vizează reducerea a peste 40.000 de posturi, impactul financiar anual urmând să fie de 2,2 miliarde de lei, a declarat ministrul Dezoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila.
El a răspuns astfel la o întrebare despre măsurile cuprinse în proiectul privind reforma administrației locale, care vizează reduceri de personal.
”Această tăiere la nivelele cabinetelor demnitarilor se aplică și la nivel central, acolo sunt tăieri și la cabinetul prim-ministrului, vicepremierilor, miniștrilor, secretarilor de stat și așa mai departe, deci este o reducere a numărului de consilieri de sus până jos și, într-adevăr, este de peste 6.000 de posturi.
Pe partea de Poliție Locală sunt peste 4.000 de posturi care se taie. Iar cu aplicarea acelui procent de 20% e vorba de peste 30.000 de posturi. În total, peste 40.000 de posturi în administrația locală și impactul financiar a acestei părți, la care am lucrat noi, este de 2,2 miliarde de lei anual, atât este economia din aceste măsuri”, a declarat Cseke Attila, luni seară, la Antena3.
Ministrul a explicat și necesitatea luării acestor măsuri.
”De ce facem acest lucru? Pentru că, pe de-o parte, trebuie să cresc veniturile autorităților locale, știind că suntem într-un an greu și probabil și anul viitor va fi un an greu. Adică statul nu va avea posibilitatea de a susține la un nivel financiar pe care și-l doresc, altfel, primăriile în activitatea lor. Și atunci, pe de-o parte, trebuie să creez pârghiile prin care ele își încasează veniturile de la cei datornici, despre care am vorbit, și a doua măsură este de a eficientiza structura autorităților locale.
Aici vor fi mai puțin loviți sau reducerea va fi mult mai mică la cei care nu au astăzi organigrama plină, adică cei care au gestionat statul de funcții și organigrama instituției neocupând toate posturile. Cei care au toate posturile ocupate, sigur, vor avea nevoie de reducere mai consistentă, inclusiv de reorganizare, în sensul în care unii angajați din aparatul bugetar vor trebui să plece”, a declarat Cseke Attila.