CNN: În timp ce Putin se joacă cu nervii lor, est-europenii încep să-și cumpere case în Occident

CNN: În timp ce Putin se joacă cu nervii lor, est-europenii încep să-și cumpere case în Occident
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Telefonul lui Agnes Marciniak-Kostrzewa nu se opreşte din sunat. Lucrează în domeniul imobiliar de 25 de ani, ajutând polonezii să cumpere case pe ţărmul sudic al Spaniei, dar ultimele luni au fost „cu adevărat nebuneşti”.

CNN scrie că există o mulţime de motive pentru care oamenii ar putea schimba coasta baltică cu cea mediteraneană. La mai bine de trei decenii de la prăbuşirea comunismului, polonezii sunt mai bogaţi ca niciodată. Mulţi dintre cei care au început afaceri la începutul anilor 1990 caută acum să se pensioneze. Iar munca la distanţă, inaugurată de pandemie, le-a permis multora să trăiască mai departe de casă şi să opteze pentru o climă mai caldă.

Dar mai mulţi agenţi imobiliari au declarat pentru CNN că clienţii lor invocă acum un alt motiv: războiul Rusiei din Ucraina şi teama că acest conflict s-ar putea extinde.

„Am experimentat două valuri de interes în creştere rapidă pentru cumpărarea de proprietăţi. Primul a fost în februarie 2022, imediat după izbucnirea războiului. Al doilea a fost începând cu februarie 2024", a declarat Agnes Marciniak-Kostrzewa.

Spaimă în creștere

Starea de spirit s-a schimbat în ultimele săptămâni, în timp ce Rusia încearcă să profite de pe urma recentelor câştiguri de pe câmpul de luptă, testând punctele slabe de-a lungul liniilor de front şi bombardând oraşele din Ucraina. Preşedintele Volodimir Zelenski a avertizat săptămâna aceasta că, dacă Congresul Statelor Unite nu aprobă ajutorul militar, Ucraina „va pierde războiul".

ADVERTISING

Iar comentariile unor personalităţi occidentale proeminente provoacă nervozitate pe flancul estic al Europei. Fostul preşedinte american Donald Trump a declarat în februarie că ar încuraja Rusia să facă „ce naiba vrea" cu orice membru NATO care nu se achită de cota care îi revine pentru cheltuielile de apărare. Luna trecută, premierul polonez Donald Tusk a avertizat că Europa se află într-o „eră prebelică".

„După declaraţia lui Trump şi după interviul lui Tusk, am primit telefoane - nici măcar nu ştiu câte - din partea unor oameni care întrebau dacă pot veni în trei zile să cumpere proprietatea şi cât durează întreaga procedură pentru a obţine cheile", a declarat Marciniak-Kostrzewa.

Record de proprietari polonezi în Spania

Un număr record de polonezi au cumpărat deja proprietăţi în Spania în 2023, depăşind recordul precedent stabilit cu un an înainte, potrivit publicaţiei poloneze Bizblog.

Maria Ruiz Lopez, notar care se ocupă de acte între Spania şi Varşovia, a declarat că cererea a crescut „incredibil de mult" de la începutul anului. „Foarte des, clienţii noştri ne spun că motivul pentru care cumpără proprietăţi imobiliare este pentru că se tem de război, se tem de Rusia, aşa că ar dori să aibă un loc unde, eventual, ar putea pleca rapid, dacă ar exista o astfel de nevoie", a declarat ea.

ADVERTISING

Unii cumpără într-o uşoară panică. Lopez a povestit că un client a cumpărat luna trecută o proprietate pentru că voia să evite să fie recrutat în armata poloneză.

Marciniak-Kostrzewa şi-a amintit de un altul care, steresat de temerile legate de extinderea războiului, a cumpărat luna trecută un apartament în Spania şi l-a dat spre închiriere, cu condiţia să poată avea acces rapid la el în caz de nevoie. Când i s-a explicat că îndepărtarea chiriaşilor dintr-o proprietate necesită timp, clientul a spus: "Bine, hai să-l ţinem gol, în caz că se va întâmpla ceva".

Un plan de rezervă

Alţii cumpără cu gândul la investiţiile lor. Pentru Wieslaw, un polonez pensionar în vârstă de 70 de ani, perspectiva venirii unui război în Polonia este o „lebădă neagră": un eveniment cu probabilitate scăzută, dar cu impact ridicat.

Cu toate acestea, el vrea să îşi acopere riscurile. „Când am auzit poveşti despre ucraineni care au fost forţaţi să îşi părăsească ţara într-o oră, luându-şi cu ei ce aveau, mi-am dat seama atunci că toate proprietăţile mele se află în Polonia", a declarat Wieslaw.

El locuieşte încă în Varşovia, dar a cumpărat o mică proprietate în Andaluzia, în sudul Spaniei. "Declanşatorul, într-adevăr, a fost războiul din Ucraina", recunoaşte el.

ADVERTISING

Dar cei mai mulţi cumpără doar pentru liniştea sufletească - un plan de rezervă, pentru cei suficient de bogaţi ca să-şi permită unul.

Un alt cumpărător polonez, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, a declarat pentru CNN că războiul a fost „cu siguranţă principalul motiv pentru a lua o decizie rapidă de cumpărare". Tată al doi copii, el a spus că „cel mai important lucru" pentru el şi soţia sa este să ştie că au o a doua casă dacă ar avea nevoie de ea. „Acest lucru ne oferă un mare sentiment de confort", a mărturisit polonezul.

Polonezii pot fi un caz special. După „miracolul" economic postcomunist, mai mulţi polonezi sunt capabili să-şi cumpere o a doua casă în străinătate decât înainte. Şi, din cauza graniţelor lor cu Ucraina şi Belarus, polonezii ar putea simţi mai multă nevoie să facă acest lucru.

Rușii au câștigat deja, în multe feluri

Dar şi oamenii din alte ţări din Europa de Est cumpără proprietăţi în Occident.

Liivia Illak şi-a început afacerea în urmă cu 20 de ani, vânzând mai ales proprietăţi spaniole scumpe clienţilor din Estonia natală. Dar în acest an, ea a primit mai multe cereri ca niciodată - şi mulţi dintre clienţii ei caută proprietăţi mai mici.

„În urmă cu trei luni, am început să primesc cereri pentru apartamente foarte mici, deoarece oamenii nu vor să îşi ţină toate ouăle în acelaşi coş în Estonia. Vor doar să aibă ceva aici, astfel încât, dacă situaţia devine puţin mai gravă, să aibă un loc unde să vină", a declarat Illak pentru CNN.

„Evident, suntem în NATO, dar trebuie să spun că există o mulţime de oameni care sunt foarte, foarte speriaţi", a spus ea.

În acest an, ea spune că a ajutat şi lituanieni să cumpere proprietăţi în Spania.

Creşterea bruscă a cererii vine în contextul în care Rusia şi-a intensificat „războiul nervilor", proiectând o imagine de inviolabilitate proprie, în timp ce Europa pare să tergiverseze chestiuni legate de propria apărare.

În Rusia, puterea lui Putin este mai autoritară ca niciodată, după ce domnia sa a fost prelungită cu încă şase ani în urma unor alegeri discreditate pe scară largă.

Iar în străinătate, Putin ţine Europa în suspans. Rachete care se îndreptau spre Ucraina au pătruns în spaţiul aerian polonez. Trupele belaruse - la ordinul Kremlinului - s-au masat la graniţa cu Polonia. Estonia a avertizat cu privire la atacurile războiului hibrid pe teritoriul său. Iar în Lituania, unul dintre asistenţii lui Navalnîi a fost atacat cu un ciocan - un mesaj care arată că nici măcar acest teritoriu nu este sigur.

„Se pare că ruşii fac o treabă bună, pentru că dacă - chiar şi la nivel imobiliar - avem oameni care îşi justifică alegerile privind stilul de viaţă şi decizia de a părăsi o ţară sau o regiune, pentru că se tem că ar putea fi al treilea război mondial sau că ar putea fi un holocaust nuclear sau că ar putea fi tancuri ruseşti, atunci au câştigat deja, în multe feluri", a declarat unul dintre interlocutori pentru CNN.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇