Claudiu Năsui, audiat la DNA în dosarul Pițurcă

Claudiu Năsui, audiat la DNA în dosarul Pițurcă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Deputatul USR Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei, s-a prezentat, luni, la Direcţia Naţională Anticorupţie.

El este audiat în dosarul în care sunt cercetaţi fostul selecţioner al echipei naţionale de fotbal Victor Piţurcă, fiul acestuia, Alexandru Piţurcă, şi director general al Companiei Naţionale Romarm SA, Gabriel Ţuţu.

Întrebat de jurnalişti la intrarea în sediul DNA de ce se află încă în funcţie Gabriel Ţuţu, Năsui a răspuns: "Eu am început procedurile de demitere şi ele au fost oprite de cei care au venit după. Uitaţi-vă cine a fost în Consiliul de Administraţie înainte şi după. Puteţi să vedeţi cine a numit oamenii în CA şi cine a susţinut directorul general în fiecare companie de stat".

ADVERTISING

Fostul selecţioner Victor Piţurcă este cercetat în libertate, sub control judiciar, pentru cumpărare de influenţă, în dosarul legat de achiziţii de măşti de protecţie neconforme pentru Ministerul Apărării.

Săptămâna trecută, un judecător de la Tribunalul Bucureşti a respins cererea DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a directorului Romarm, Gabriel Ţuţu, şi a lui Alexandru Piţurcă, fiul lui Victor Piţurcă.

Magistratul a dispus ca cei doi să fie plasaţi sub control judiciar, având mai multe interdicţii.

ADVERTISING

Alexandru Piţurcă a fost reţinut marţi pentru 24 de ore, fiind acuzat de cumpărare de influenţă, în timp ce Gabriel Ţuţu a stat şi el o zi în arestul Poliţiei Capitalei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇