Centura Satu Mare a fost deschisă circulației. 19 km de drum finalizați în 5 ani

Centura Satu Mare a fost deschisă circulației. 19 km de drum finalizați în 5 ani

Varianta ocolitoare a oraşului Satu Mare a fost dată în circulaţie vineri. Este vorba despre un drum de aproape 20 de kilometri, care a fost finalizat în 5 ani.

Inaugurarea a fost realizată cu un an și jumătate de întârziere, dar cu mare fast. Au fost prezenți ministrul de Interne, Lucian Bode, ministrul Apărării, Vasile Dîncu, și vicepremierul Kelemen Hunor.

Anul trecut, în octombrie, CNAIR inaugurase doar un segment cu o lungime de 4 kilometri și era de așteptat ca întreaga centură să fie deschisă în decembrie, potrivit Economedia.

ADVERTISING

Centura Satu Mare are o lungime de 19,54 km kilometri, iar ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că va avea un important impact economic pentru întreaga zonă, pe termen mediu și lung.

”Cu o lungime de 19,54 km, această variantă va avea un important impact economic pentru întreaga zonă, pe termen mediu și lung:

  • reducerea duratei de transport,
  • creşterea confortului şi siguranţei în trafic,
  • economie de combustibil,
  • dezvoltarea localităților deservite”, a scris Grindeanu pe Facebook.

Valoarea totală a proiectului a fost de 403 milioane de lei.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇