Celebrul procuror Negulescu "Portocală" scapă şi de al doilea dosar

Celebrul procuror Negulescu "Portocală" scapă şi de al doilea dosar
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul procuror Mircea Negulescu, zis „Portocală”, a fost achitat, luni, într-un dosar în care a fost reclamat de fostul deputat Vlad Cosma pentru cercetare abuzivă.

Mircea Negulescu a fost achitat, de un complet de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru cercetare abuzivă, influenţarea declaraţiilor martorilor şi participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare sub modalitatea instigării în formă continuată.

De asemenea, instanţa a respins acţiunea civilă formulată de Vlad Cosma.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Mircea Negulescu a fost trimis în judecată în iunie 2020, dosarul fiind instrumentat de Adina Florea, fost procuror la Secţia Specială.

El era acuzat că, pe vremea când activa ca procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, a „fabricat” probe şi a obligat patru persoane, printre care şi pe afaceristul Răzvan Alexe, să facă denunţuri şi declaraţii mincinoase într-un dosar în care fostul deputat Vlad Cosma era cercetat pentru evaziune fiscală şi coruperea alegătorilor.

„În fapt, în urma probatoriului administrat, s-a constatat că inculpatul, în calitate de procuror de caz într-un dosar al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti,

ADVERTISING

ar fi ticluit probe nereale prin construirea unui scenariu mincinos, respectiv obţinerea unui denunţ de la o persoană deja cercetată în acelaşi dosar şi consemnarea de declaraţii nereale sub pseudonim de la mai multe persoane, ar fi realizat acţiuni de determinare prin constrângere morală asupra a patru persoane, trei dintre acestea fiind audiate atât cu identitate protejată, cât şi cu identitate reală, să dea declaraţii mincinoase, totul în scopul de a proba existenţa unor fapte de evaziune fiscală şi coruperea alegătorilor şi de a atrage răspunderea penală a unei persoane nevinovate pentru fapte imaginare", anunţa în iunie 2020 Secţia Specială.

Acesta este al doilea dosar în care Mircea Negulescu scapă de acuzaţii.

La începutul lunii octombrie, instanţa supremă a dispus retrimiterea la Parchet a dosarului în care fostul procuror era acuzat, alături de un fost poliţist, că a "fabricat" probe şi a obligat martori să facă denunţuri şi declaraţii mincinoase în dosarul "Tony Blair", care îi viza pe Sebastian Ghiţă şi Victor Ponta.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇