Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins drept ”inadmisibilă” o cerere împotriva permisului sanitar depusă de către un profesor de drept, Guillaume Zambrano, şi alte 18.000 de cereri standardizate care o însoţeau, din Franţa.
Lectorul în drept privat la Universitatea din Montpellier, Guillaume Zambrano, care se opune paşaportului sanitar, a creat o mişcare pentru a lupta împotriva implemenării acestuia în Franţa, relatează AFP.
El propunea, pe un site, completarea unui formular precompletat în vederea sesizării CEDO.
Curtea subliniază într-un comunicat că cererea lui Guillaume Zambrano este inadmisibilă din cauza ”neepuizării căilor de recurs interne”, o condiţie esenţială a plângerii, şi ”caracterul abuziv al acesteia”.
Cele 18.000 de plângeri standardizate ”nu îndeplinesc” nici ele dispoziţiile regulamentului CEDO cu privire la petiţii individuale şi ”nu pot, aşadar, să fie examinate”, precizează Curtea.
Magistraţii europeni deplâng faptul că demersul lui Guillaume Zambrano vizează să facă rău mecanismului Convenţiei europene a drepturilor omului şi ”funcţionării Curţii”.
Curtea a mai anunţat joi că a îndemnat guvernul francez ”să-i prezinte observaţiile” sale cu privire la cererea unui pompier care contestă pe fond obligaţia de a se vaccina, impusă anumitor profesii, inclusiv a sa.
Potrivit CEDO, alte 712 persoane şi-au exprimat intenţia de a depune o plângere cu privire la ”aceeaşi situație”.
Citește și: