Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a vorbit despre cât de pregătită este țara noastră în cazul unui cutremur major.
El a explicat că în ultimii trei ani România s-a dotat cu echipamente, iar ultimul exercițiu de intervenție în caz de cutremur a avut loc în 2018.
”Dotarea care s-a făcut în ultimii trei ani este consistentă pe plan național, noi nu aveam echipamente specifice: acum avem containere de căutare-salvare câte două în fiecare județ, cu o echipă, carotele care taie în beton pentru căutarea oamenilor, senzori pentru depistarea persoanelor aflate sub dărâmături, echipamente grele - s-au cumpărat buldozere pentru prima fază a intervenției, s-a dotat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și pe linie medicală, cu ambulanțe.
Sunt în licitație 500 de mașini de pompieri și sunt multe dotări încă în curs, care se fac. IGSU trebuie să le aibă pe toate licitate până la finalul anului 2023. România a făcut un pas major de dotare și pregătire în ultimii ani comparativ cu 2016-2017”, a declarat șeful DSU, joi seara, la Realitatea Plus.
În schimb, secretarul de stat în MAI a apreciat că, dacă ar avea loc un seism puternic în țară, din cauza clădirilor neconsolidate, numărul morților ar fi semnificativ.
Un cutremur ca în 1977 ar putea face peste 25.000 de victime, în București. Câte clădiri riscă să se prăbușească și ce face administrația lui Nicușor Dan pentru a preveni o tragedie
Clar este că, dacă rămânem cu multe clădiri neconsolidate, o să avem un număr de răniți și de morți semnificativ. Intervenția de salvare va fi una grea, s-ar putea să dureze să poți interveni să salvezi oamenii de sub dărâmături. Problema prevenției rămâne cea mai corectă soluție, doar așa reducem consecințele grave ale unui posibil cutremur și rolul nostru devine astfel mai ușor de executat
Raed Arafat