Când intră în vigoare Pachetul II de reforme

Când intră în vigoare Pachetul II de reforme
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Ilie Bolojan a declarat că obiectivul Guvernului este ca măsurile din al doilea pachet de reforme să intre în vigoare la 1 octombrie.

„Noi avem două etape de respectat, care țin de agenda internă, dar și de cea externă. Avem proiecte de adoptat care țin de accederea României în Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică, unde ne propunem ca până la finalul lunii septembrie să adoptăm toate pachetele legislative, hotărâri de Guvern, în așa fel încât să putem trece de evaluarea comitetelor. Avem încă 10 comitete de parcurs, am parcurs cred că 15 până în momentul de față”, a spus premierul, la Antena 3.

Întrebat despre posibilitatea ca proiectul privind pensiile magistraților să fie respins de Curtea Constituțională, Bolojan a arătat că Executivul a încercat să pregătească textele astfel încât să țină cont de deciziile CCR.

„Acest pachet se referă la ceea ce se întâmplă în viitor, deci el se referă la pensiile care vor intra în plată după data intrării în vigoare acestui proiect de lege, și eu sper că, respectând toate deciziile Curții și respectând legislația, argumentând cât mai bine, acest pachet are șanse mari să treacă de Curtea Constituțională”, a explicat premierul.

„Dacă pachetul cade, Guvernul își pierde legitimitatea”

Bolojan a subliniat că reforma trebuie extinsă și la alte sisteme, nu doar la cel al magistraților.

„Vă dați seama (…) că, dacă un astfel de pachet va cădea la Curtea Constituțională, e greu de presupus că acest guvern va mai avea legitimitatea să vină să rezolve alte nedreptăți, alte acumulări, care sunt adunate, pentru că aceste dezechilibre legate de pensionări nu sunt doar în acest sistem, sunt și în alte sisteme. Avem, de exemplu, Ministerul de Interne, serviciile de informații, care și aici există reglementări care înseamnă pensionări prea rapide, înseamnă dezechilibre în raportul dintre pensie și salariu, și, deci această corecție este un cap de pod și ea trebuie extinsă și în celelalte zone”, a afirmat premierul.

Cinci domenii vizate de Pachetul 2

Premierul a precizat că al doilea pachet de reforme va include „proiecte pe cinci domenii importante - pe partea de administrație publică locală, pe partea de sănătate, pe pensiile magistraților, ca un cap de pod pentru a rezolva și celelalte aspecte care țin de zona acestor pensii, pe componenta de companii și firme”.

El a explicat că proiectele nu au putut fi reunite într-un singur pachet pentru că „sunt destul de diferite și e greu să cuplezi sănătatea cu administrația, pensiile magistraților cu companiile de stat”.

Procedura parlamentară

Bolojan a anunțat că Executivul va declanșa procedura de asumare a răspunderii în Parlament la finalul acestei săptămâni.

„E foarte posibil să avem acest pachet, să spunem, pe cinci proiecte. Noi ne propunem ca la sfârșitul acestei săptămâni, vineri seara sau în cursul zilei de sâmbătă, să declanșăm această procedură, urmând ca până la începutul săptămânii viitoare să existe posibilitatea, care este prevăzută în legislație, ca parlamentarii să depună observații, să vină cu completări, să vedem ce vine din Parlament și dacă vor fi fezabile unele propuneri și se integrează în aceste pachete, să le integrăm și, apoi, practic, procedura de asumare va fi săptămâna viitoare”, a explicat premierul.

Potrivit estimării sale, „ar trebui ca la finalul săptămânii viitoare să închidem această procedură”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇