În mijlocul pandemiei de coronavirus, în Marea Britanie au avut loc mai multe petreceri ilegale în păduri și în alte locuri izolate.
Polițiștii britanici fac acum investigații, pentru că la aceste evenimente au participat mii de oameni, în ciuda pandemiei de coronavirus. Anchetatorii investighează imagini cu participanți care purtau arme.
CNN scrie despre o astfel de petrecere ilegală, care a avut loc sâmbătă, lângă Manchester. Petrecerile au loc, însă, în fiecare weekend.
Ce e și mai îngrijorător este că la un astfel de eveniment au avut loc trei înjunghieri, un viol și un deces. Moartea a fost pusă pe seama unei supradoze de droguri.
În toată Marea Britanie, autoritățile se luptă să țină pasul cu aceste petreceri periculoase, care sunt organizate din scurt. De multe ori, acestea au loc în locuri izolate, în păduri.
”Nu putem spune cu certitudine că putem împiedica astfel de evenimente să aibă loc. Dar nu vom trece nimic cu vederea și nu vom avea o abordare permisivă”
Andy Burnham, primarul Manchesterului
Și oficialii din Sănătate sunt îngrijorați
Chefurile îi îngrijorează și pe oficialii din domeniul Sănătății. Rata de reproducere a virusului în Marea Britanie abia se menține sub 1.
Țara a relaxat treptat măsurile restrictive, în speranța că revenirea la normal se va face cât mai rapid. Însă încă sunt interzise adunările în număr mare, iar la un astfel de eveniment se strâng sute sau mii de oameni.
Desfășurarea parangheliilor este condamnată până și de DJ-i.
”Este rezultatul situației în care ne aflăm. Oamenii sunt frustrați și vor să iasă din case acum”
Mandi Gordon, DJ cunoscut sub numele de Mandidextrous
Petreceri ilegale aveau loc și înainte, dar au luat amploare în Marea Britanie odată cu izolarea națională, așa că nu e o surpriză pentru nimeni că acestea au loc.
Acum, experții consultați se așteaptă la un fenomen similar cu „Vara Dragostei” (Summer of Love), fenomen hipiot din 1967 și repetat în 1988-1989 în Marea Britanie. Atunci, mii de oameni participau la chefuri ținute în secret de organizatori.
Acum, organizatorii comunică pe WhatsApp sau SnapChat, iar locația petrecerii este dată exact când aceasta începe.
Un alt factor îngrijorător pentru autorități este consumul excesiv de droguri de la astfel de evenimente și portul de arme. Pe fondul consumului de alcool și droguri, lucrurile pot degenera, așa cum s-a și întâmplat deja la petrecerea din Manchester.
Poliția din Manchester a publicat un video pe pagina de Facebook, din timpul unei misiuni de salvare a unui petrecăreț înjunghiat.
De altfel, agenții au făcut un apel la cetățeni să se gândească de două ori înainte de a participa la astfel de chefuri, pentru că pot fi arestați.
”Cei care participă la un rave ilegal pot fi arestați și puși sub urmărire penală. Sunt absolut inacceptabile astfel de petreceri și vom face tot posibilul pentru a le preveni”
Greater Manchester Police