Bolt lansează serviciul de ride-hailing în Pitești și Craiova. Astfel, ajunge în zece dintre cele mai mari orașe ale țării: București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Constanța, Brașov, Ploiești, Galați, Pitești și Craiova.
În aceeași zi, și Uber a anunțat că întră pe piața din Pitești.
Bolt, în zece orașe din România
„Procesul de expansiune al companiei noastre este accelerat, dezvoltarea mergând pe mai multe planuri, de la deschiderea de noi orașe la lansarea și extinderea de noi servicii.
În acest proces complex și foarte rapid, am căutat în fiecare oraș să respectăm cu strictețe toate prevederile legii cu privire la autorizațiile necesare șoferilor noștri parteneri și la condițiile de operare și să răspundem cerințelor impuse de pandemie”, a declarat Cristian Sălceanu, Country Manager Bolt România.
Pe perioada lansării, prețul curselor Bolt din Pitești și Craiova începe de la 7 lei, în funcție de categoria aleasă, iar pasagerii beneficiază de reduceri de până la 50%, în limita a 7 lei.
Compania amintește că atât pasagerii, cât și șoferii au obligația legală de a purta permanent masca de protecție.
Bolt recomandă, de asemenea, șoferilor săi parteneri să dezinfecteze mașinile după fiecare călătorie, iar pasagerilor să respecte regulile de distanțare socială și de igienă conform legilor în vigoare și recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății.
Uber se lansează în Pitești
Şi Uber a anunțat, marți, că se lansează în Pitești.
Astfel, compania ajunge în nouă orașe din România, pe lângă București, Cluj, Timișoara, Brașov, Iași, Constanța, Galați și Craiova.
Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:
A.G.