Bărbatul care le-a răpit și violat pe cele două surori din Brașov a fost arestat

Bărbatul care le-a răpit și violat pe cele două surori din Brașov a fost arestat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Bărbatul care le-a răpit şi violat pe cele două surori din localitatea braşoveană Vama Buzăului a fost arestat preventiv pentru 30 de zile sub acuzaţiile de lipsire de libertate în mod ilegal, viol şi coruperea sexuală a minorilor.

Magistraţii judecătoriei Braşov eu emis, duminică seară, mandat de arestare preventivă pe numele lui Constantin Zapan, bărbatul care le-a răpit şi violate pe cele două surori de 10 şi 12 ani din comuna Vama Buzăului.

Dosarul a fost preluat de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, Zapan fiind inculpat pentru infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, viol şi coruperea sexuală a minorilor.

ADVERTISING

La audieri, anchetatorii au stabilit că ”bărbatul, în vârstă de 42 de ani, prin exercitarea de constrângeri fizice şi ameninţări, ar fi forţat, pe rând, persoanele vătămate minore să întreţină mai multe raporturi şi acte sexuale, în timp ce se aflau într-o parcare situată pe DN10, între localitatea Întorsura Buzăului şi municipiul Buzău, dar şi în localitatea Valea Nicovani din judeţul Prahova”.

De altfel, la Valea Nicovani autoturismul agresorului a fost depistat de către poliţiştii ploieşteni.

Constantin Zapan şi-a recunoscut faptele, motivând că era beat în momentul în care le-a agresat pe cele două fete. Copilele au fost scoase din familie, fiind preluate de DGASPC Braşov şi intrând într-un program de consiliere psihologică.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇