Mai multe maşini au fost complet acoperite de apă în Sectorul 1 al Capitalei, iar pompierii au înotat pentru a verifica dacă nu sunt persoane surprinse în interior.
”Imaginile surprinse în această noapte în Pasajul rutier Poligrafiei din Sectorul 1 al Capitalei arată riscurile la care se expun salvatorii noștri pentru a proteja viața. Din cauza cantităților de apă acumulate în urma fenomenelor hidrometeorologice periculoase, mai multe autoturisme au fost complet acoperite.
Fără să stea pe gânduri, pompierii de la ISU București-Ilfov au intrat în apă și au înotat pentru a ajunge la vehicule și pentru a verifica interiorul acestora, în căutarea unor persoane posibil surprinse”, a transmis Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.
- După caniculă, furtunile au făcut ravagii în 60 de localități din 20 de județe. Bucureștiul a fost cel mai afectat. Un om a murit în Ilfov, sute de copaci căzuți și sute de mașini avariate (Foto&Video)
- Stația de metrou Piața Victoriei 2 a fost închisă, după ce s-a inundat din cauza ploilor. Și transportul public din București este dat peste cap (Foto & Video)


Furtuna de marți seara a produs efecte în 60 de localităţi din 20 de judeţe, Capitala fiind cea mai afectată.
Până miercuri dimineaţă, ISU Bucureşti-Ilfov a primit aproape 2.000 de apeluri, aproape o mie de solicitări fiind încă în aşteptate. Au fost emise 19 avertizări nowcasting pentru Bucureşti şi Ilfov.
O persoană a murit în Ilfov, după ce un copac doborât de vijelie a căzut peste o mașină aflată în mers.
