Poliţiştii au descoperit în Bucureşti, după o percheziţie, 46 dintre cele 59 de tablouri reclamate ca fiind sustrase în luna martie din Belgia. Prejudiciul este estimat la 160.000 de euro.
”Ieri, 15 septembrie 2021, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, în Bucureşti, într-o cauză privind un ordin european de anchetă, emis de autorităţile judiciare din Regatul Belgiei”, a transmis Poliţia Română.
Sursa citată a precizat că, în fapt, cercetările vizează furtul unor obiecte de artă - tablouri, faptă săvârşită pe teritoriul Belgiei în luna martie a acestui an, prejudiciul fiind estimat la 160.000 de euro.
”În urma cercetărilor au fost identificate şi ridicate 46 de tablouri din cele 59 reclamate ca sustrase. Cercetările vor fi continuate de către autorităţile judiciare ale Regatului Belgiei”, a mai transmis Poliţia.
Activităţile desfăşurate au fost efectuate în prezenţa unor poliţişti belgieni şi a unui judecător de instrucţie.