Aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă în App Store și Google Play Store, prin care pot fi plătite taxele și impozitele, a fost lansată joi de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR).
Potrivit unui comunicat al Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), până acum, 1,5 milioane de români au ales să-și ușureze procesul de plată online către instituțiile statului, iar de joi cu doar câteva click-uri pe telefonul mobil, se vor putea plăti taxe, servicii publice, utilități sau amenzi cu zero comision la orice plată.
Începând cu anul 2022, au fost adăugați aproape 350 de mii de utilizatori, iar de la 1 ianuarie 2023 au fost înregistrate peste 65.000 de conturi noi, media fiind de 3.000 de conturi create în fiecare zi.
În prezent există 1.300 de instituții interconectate, de la nivel central și local, care furnizează aproximativ 400 de servicii publice în platformă.
Numărul total de tranzacții realizat prin intermediul platformei este de 9 milioane de plăți, în 2022 fiind procesate peste 3,7 milioane de tranzacții. În anul 2023, platforma Ghișeul.ro nu mai este folosită doar pentru impozitele anuale, 30% dintre utilizatori apelând și la alte servicii, interacționând mai mult cu platforma.
„Suntem convinși că prin punerea la dispoziția românilor a aplicației ghișeul.ro, toate aceste cifre se vor îmbunătăți semnificativ, iar creșterea numărului de utilizatori va fi și mai mare în perioada următoare. Aplicația Ghișeul.ro este rezultatul unui efort de mai bine de un an, fiind efectuate peste 650 de teste de utilizatori sau de securitate cibernetică”, a declarat.Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.