Accident mortal în Mehedinți: Un TIR a căzut în Dunăre, după ce a rupt parapetul de protecție

Accident mortal în Mehedinți: Un TIR a căzut în Dunăre, după ce a rupt parapetul de protecție
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un TIR a rupt parapetul de protecţie al viaductului Bahna, între Orşova şi Drobeta Turnu Severin, în judeţul Mehedinţi, pe DN6 şi s-a scufundat în Dunăre.

Pompierii au reuşit să recupereze trupul şoferului, abia după aproximativ 7 ore de căutări.

„TIR-ul a căzut în Dunăre la miezul nopţii, iar marţi dimineaţă scafandrii au reuşit să recupereze victima, un bărbat în vârstă de 40-42 de ani, cetăţean român. Au avut loc căutări cu scafandrii din judeţul Mehedinţi şi am solicitat şi ajutorul colegilor din Caraş-Severin”, au declarat reprezentanţii ISU Mehedinţi.

ADVERTISING

Potrivit poliţiştilor, TIR-ul era înmatriculat în judeţul Arad şi era încărcat cu marfă, când a lovit parapetul de protecţie al viaductului Bahna şi a căzut în Dunăre. 

Imediat după ce TIR-ul a căzut în apă, la faţa locului au fost mobilizate echipaje de la Detaşamentele de Pompieri Drobeta Turnu Severin şi Orşova, Poliţia de Frontieră cu o ambarcaţiune, un echipaj medical şi poliţia, precum şi scafandri.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇