A murit Victor Babiuc

A murit Victor Babiuc
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Victor Babiuc a murit sâmbătă, la vârsta de 84 de ani. El a fost un politician cunoscut în epoca post decembristă ocupând poziții de ministru și de parlamentar. Se retrăsese din viața publică de mai mulți ani.

Decesul a fost anunțat de prietenul său, scriitorul Radu F. Alexandru.

„A încetat din viață prof. univ. dr. Victor Babiuc. A fost una din personalitățile de marcă ale vieții politice a României post decembriste: ministrul Justiției, ministru de Interne, ministrul Apărării, președinte al Camerei de Comerț a României.

ADVERTISING

În toate înaltele demnități care i-au fost încredințate Victor Babiuc a probat un profesionalism și o rigoare ireproșabile. A fost întodeauna un om al dialogului, a respectat pe toată lumea și a avut întodeauna ușa deschisă pentru cei care au apelat la el”, a scris, pe Facebook, scriitorul Radu F. Alexandru.

Victor Babiuc s-a născut pe 3 aprilie 1938, în Răchiți, Botoșani. Ca politician, a fost de două ori ministru al Apărării, între 1996 și 2000, în timpul administrației CDR. Victor Babiuc a fost deputat în legislațiile 1990–1992, 1992–1996, 1996–2000, 2000–2004.

ADVERTISING

În 2008, DNA l-a acuzat pe Victor Babiuc de corupție și abuz în serviciu, pentru că i-ar fi vândut lui Gigi Becali terenuri din Pipera ale MApN sub prețul pieței. În mai 2013, Victor Babiuc a fost condamnat la doi ani de închisoare într-o unitate de securitate maximă din închisoarea Rahova. În urma unei hotărâri judecătorești, el a fost eliberat în februarie 2014.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇