8 mașini au ars în parcarea ADP din Sectorul 3 din cauza unui scurtcircuit (Video)

8 mașini au ars în parcarea ADP din Sectorul 3 din cauza unui scurtcircuit (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Opt maşini au fost cuprinse de un incendiu, noaptea trecută, în parcarea ADP din Sectorul 3. Focul a pornit de la un scurtcircuit produs la un autoturism şi s-a extins la celelalte.

„Astăzi, 14 iunie 2025, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 11 Poliţie au fost sesizaţi, prin sistem 112, în jurul orei 00:30, cu privire la faptul că, într-o parcare din Sectorul 3, a izbucnit un incendiu, care se manifestă asupra unor autoturisme”, a transmis, luni, Poliţia Capitalei.

Publicată de Costy Costy pe Duminică, 13 iulie 2025

Poliţiştii care s-au deplasat la adresă au încercat să limiteze focul. De asemenea, mai multe echipaje de pompieri au acționat pentru lichidarea incendiului.

"Cauza probabilă transmisă fiind un scurtcircuit la una dintre maşinile parcate. În urma evenimentului au fost produse doar pagube materiale, incendiul extinzându-se la alte şapte maşini, parcate în proximitate, fără a exista victime omeneşti", a menționat sursa citată.

Publicată de Costy Costy pe Duminică, 13 iulie 2025

Surse judiciare au precizat că incendiul s-a produs în parcarea ADP Sector 3, de la un autoturism Ford, extinzându-se apoi la celelalte.

Maşinile nu aparţin de Administraţia Domeniului Public, cercetările urmând a stabili care sunt proprietarii lor.

Publicată de Costy Costy pe Duminică, 13 iulie 2025

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 11 Poliţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugerea din culpă, urmând a fi sesizată unitatea de parchet competentă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇