Cincisprezece bărbați din Iran și Irak au fost găsiți ascunși în remorca unui TIR care încerca să intre în România pe la Calafat. Oficial, camionul transporta apă și șervețele și avea sigiliul vamal intact.
Autotrenul, înmatriculat în România și condus de un cetățean turc, circula pe ruta Turcia–Austria. A fost oprit pentru control vineri dimineață, în jurul orei 7:30, în parcarea din apropierea stației de taxare a podului Calafat–Vidin.
Potrivit Poliției de Frontieră, camionul era sigilat, însă verificările amănunțite au arătat că în remorcă se putea intra fără ca sigiliul vamal să fie rupt.
Mai exact, erau înlăturate șuruburile care fixau sistemul de închidere și deschidere a ușilor. După control, șuruburile puteau fi puse la loc, iar sigiliul rămânea aparent neatins.
Polițiștii au desigilat camionul și au găsit în compartimentul de marfă 15 bărbați. Aceștia au declarat că sunt cetățeni iranieni și irakieni.
Șoferul turc este cercetat penal pentru trafic de migranți, iar cei 15 bărbați, pentru trecerea frauduloasă a frontierei.
Ulterior, migranții au fost predați autorităților bulgare, în baza planului de cooperare dintre polițiile de frontieră ale celor două țări.
