România 2022: Un profesor a agresat 4 elevi într-o zi. La altă şcoală, un televizor a băgat două copile în spital

România 2022: Un profesor a agresat 4 elevi într-o zi. La altă şcoală, un televizor a băgat două copile în spital
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Două întâmplări ne-au atras atenţia azi din România şcolară. Un profesor a agresat 4 elevi în timpul orelor, într-o singură zi. Iar două eleve au ajuns la spital după ce un televizor a căzut peste ele, la şcoală.

Un profesor a fost reţinut de procurorii din Covasna, după ce a agresat patru elevi în timpul orelor de curs, iar una dintre victime s-a prezentat la spital.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc a transmis, miercuri, că procurorii au deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă.

ADVERTISING

“La Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc a fost înregistrat un dosar penal, urmare sesizării adresate organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul IPJ Covasna - Biroul Siguranţă Şcolară, de către reprezentanţi ai unei unităţi sanitare din judeţul Covasna, cu privire la prezentarea în vederea acordării de îngrijiri medicale unei persoane minore, în vârstă de 12 ani, care a relatat că a fost agresată fizic de către un cadru didactic, în timpul orelor de curs, în ziua de 7 octombrie”, se arată în comunicatul procurorilor, citat de News.ro. 

ADVERTISING

Procurorii au stabilit că profesorul respectiv, în aceeaşi zi, tot în timpul orelor de curs, a lovit încă trei elevi minori. 

Profesorul a fost reţinut pentru 24 de ore.

La o zi după agresiune, o elevă agresată s-a prezentat la unitatea sanitară, iar un medic legist a concluzionat că ea prezintă leziuni pentru care sunt necesare trei-patru zile de îngrijiri pentru vindecare. 

Tot miercuri un televizor desprins de pe un perete al unei săli de sport s-a prăbuşit peste două eleve. Fetele au fost duse de urgenţă la spital, pentru îngrijiri medicale.

ADVERTISING

Incidentul a avut loc, miercuri, în jurul orei 10.20, la o şcoală din Petroşani, în judeţul Hunedoara.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate de către poliţiştii din cadrul Poliţiei Petroşani.

Şi tot la categoria România Educată, vă recomandăm şi: Crap, porc, varză şi brânză – asta au luat şpagă doi inspectori şcolari din Constanţa. Şi continuă să predea!


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇