Directoarele de la Lazăr și Caragiale, eliminate după testul grilă pentru post: „Am avut senzația că vor să demonstreze că suntem tâmpiți”

Directoarele de la Lazăr și Caragiale, eliminate după testul grilă pentru post: „Am avut senzația că vor să demonstreze că suntem tâmpiți”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un concurs care ar fi trebuit să selecteze cei mai buni manageri de școli a eliminat, după un test-grilă de numai o oră, 2.069 de candidați, printre care și directoarele colegiilor naționale „Gheorghe Lazăr” și „I.L. Caragiale” din București.

Este vorba despre Ionela Neagoe, directoarea Colegiului Naţional ”Gheorghe Lazăr”, şi Andreia Bodea, directoarea Colegiului Naţional ”I.L. Caragiale”, după cum a aflat Educaţie Privată.

Ambele reclamă subiecte prea lungi și un timp insuficient pentru rezolvare.

ADVERTISING

”Când am văzut cât de alambicate erau subiectele, am avut senzaţia ca vor să demonstreze că suntem tâmpiţi. Zece minute îţi lua numai să citeşti subiectele. Cred că pe ultimele patru le-am bifat fără să citesc, fiind conştientă că nu o să iau. Aş vrea ca cei din minister sa dea testul, tot într-o oră, să vedem ce reuşesc. Problema mare a fost timpul”, a declarat Ionela Neagoe.

Aceasta a semnalat şi probleme tehnice: ”Nişte oameni cu un istoric bun de management sunt nişte oameni obosiţi. Au fost subiecte prea lungi. Mi s-a părut că intenţia nu e să se verifice capacităţile logice. Nu a funcţionat nici aparatura. Toată sala a mers la corectură umană”.

ADVERTISING

Andreia Bodea a indicat probleme similare: ”Timpul a fost problema. Fiecare item avea un text lung, cu informaţie foarte multă. Nu a fost problemă dificultatea, ci raportul cantitate-timp. Trebuia, la limită, un minut şi trei sferturi – două minute, să citeşti fiecare cerinţă de două-trei ori, ca să te gândeşti la rezolvare. Iar variantele de răspuns erau ele însele redactate lung. Mi-a lipsit un punct, pentru că nu am mai avut timp. Acest concurs a fost prost conceput”.

Ministerul Educaţiei a anunţat, marţi, că rata de promovare la proba de competenţe din cadrul concursului pentru ocuparea funcţiei de director sau director adjunct este de 69,05%, din totalul celor 6.684 de candidaţi prezenţi, înaintea contestaţiilor.

ADVERTISING

34 de candidaţi au obţinut nota 10, iar 4 nota 1,5 şi 17 nota 2.

Judeţele Călăraşi şi Mehedinţi au cea mai mică rată de promovare, în timp ce în judeţele Cluj, Covasna şi Sălaj peste 80% dintre candidaţii prezenţi au obţinut note de trecere.

2.069 de profesori care voiau să conducă o şcoală au fost eliminaţi marţi, 13 octombrie, după un test grilă de o oră.

Au rămas în concurs 4.615 candidaţi pentru circa 7.600 de posturi de director şi director adjunct.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google