Și Bulgaria rămâne fără gaz rusesc. Kremlinul anunță că asta pățesc toate statele care nu plătesc în ruble

Și Bulgaria rămâne fără gaz rusesc. Kremlinul anunță că asta pățesc toate statele care nu plătesc în ruble

După Polonia, și Bulgaria a anunțat că de miercuri nu va mai primi gaz din Rusia.

E de așteptat ca tot mai multe țări să facă anunțul, având în vedere că Moscova tocmai a anunțat că din 27 aprilie intră în vigoare ordinul lui Vladimir Putin referitor la plata în ruble pentru gaz.

Astfel, orice țară refuză va rămâne fără gaz rusesc. Statele UE deja anunțat că nu vor face asta, pentru că ar însemna să anuleze sancțiunile impuse.

Ca și Polonia, Bulgaria a anunțat că a primit o înștiințare de la Gazprom că oprește livrarea începând de miercuri, potrivit Bloomberg.

ADVERTISING

Rămâne de văzut ce vor face și alte state. Ungaria lui Viktor Orban intenționa să se rupă de decizia blocului comunitar și să achite în ruble. De urmărit este și cum va reacționa Germania, puternic dependentă de gazul rusesc. Însă chiar marți Berlinul a decis să schimbe politica de livrare de armament pentru Ucraina - va trimite tancuri și va antrena pe teritoriul german soldați ucraineni.

În ce privește România, la finalul lunii martie, ministrul Energiei Virgil Popescu spunea că nu avem, la nivelul statului, un contract direct cu Gazprom. Astfel, modalitatea de plată este la latitudinea companiilor care au contracte cu gigantul rus.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇