Prețul petrolului a depășit din nou pragul de 100 de dolari pe baril, pentru prima dată în aproape două luni, pe fondul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu și al temerilor că aprovizionarea globală cu țiței ar putea fi afectată.
Cotația petrolului Brent, reperul internațional, a urcat de la aproximativ 95 de dolari la peste 100 de dolari pe baril, după intensificarea atacurilor rebelilor houthi din Yemen asupra unor petroliere saudite în Marea Roșie. Investitorii se tem că transporturile de petrol ar putea fi perturbate atât prin Marea Roșie, cât și prin Strâmtoarea Hormuz, două dintre cele mai importante rute maritime pentru comerțul mondial cu energie.
Potrivit The Guardian, revenirea petrolului peste pragul psihologic de 100 de dolari amplifică riscul unei noi creșteri a inflației la nivel global și pune presiune asupra economiilor deja afectate de tensiunile geopolitice.
Analiștii avertizează că, dacă situația din regiune continuă să se deterioreze, prețul petrolului ar putea urca până la 120 de dolari pe baril.
Bursele au reacționat negativ
Escaladarea conflictului a provocat scăderi pe principalele piețe bursiere. În Statele Unite, indicele Nasdaq a pierdut peste 2%, iar acțiunile Tesla s-au depreciat cu aproximativ 12%, pe fondul rezultatelor financiare sub așteptări și al nervozității investitorilor.
În același timp, randamentele obligațiunilor guvernamentale au crescut în SUA, Germania, Japonia și Marea Britanie, semn că investitorii anticipează presiuni inflaționiste mai ridicate și costuri mai mari de finanțare.
AIE avertizează asupra riscurilor
Agenția Internațională pentru Energie (AIE) avertizează că agravarea conflictului din Orientul Mijlociu poate avea consecințe serioase asupra pieței mondiale a energiei. Potrivit instituției, rămâne ridicat riscul extinderii confruntărilor în regiune, ceea ce ar putea amplifica presiunile asupra aprovizionării cu petrol.
Deși piața petrolului s-a menținut relativ stabilă în ultimele luni, escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu a readus în prim-plan temerile privind întreruperi ale aprovizionării cu țiței și efectele asupra economiei globale.
G.P.
