Se deschid 12 km din Autostrada Transilvania, după ani de întârziere. Pro Infrastructură arată cu degetul spre UMB și CNAIR

Se deschid 12 km din Autostrada Transilvania, după ani de întârziere. Pro Infrastructură arată cu degetul spre UMB și CNAIR
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

România bifează marți prima inaugurare de autostradă din acest an. De la ora 16:00 se deschide circulația pe cei 12,24 kilometri ai Autostrăzii Transilvania (A3) dintre Zimbor și Poarta Sălajului.

Noul tronson face parte din Autostrada Transilvania și a fost construit de asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade. Contractul are o valoare de 905 milioane de lei, fără TVA, potrivit CNAIR.

Asociația Pro Infrastructură (API) atrage însă atenția că lotul este inaugurat cu o întârziere considerabilă. Contractul a fost semnat în iulie 2020 și prevedea 12 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuție.

Autostrada A3 Zimbor-Poarta Sălajului_1_Asociați
Foto: Facebook/ Asociația Pro Infrastructură

Un lot care ar fi trebuit terminat de mult

Potrivit API, termenul inițial indica finalizarea lucrărilor în decembrie 2023. Chiar dacă sunt luate în calcul problemele tehnice și dificultățile întâmpinate pe teren, tronsonul ar fi trebuit să fie gata cel târziu în august 2024.

ADVERTISING

Asociația consideră că UMB poartă o parte importantă din responsabilitatea pentru întârziere, dar amintește și problemele provocate de alunecările de teren, precum și întârzierile generate de deciziile CNAIR.

Probleme importante au apărut și pe tronsonul vecin Nădășelu-Zimbor. Alunecările de teren au făcut necesare soluții suplimentare și devieri ale traseului în zonele Topa Mică și Nădășelu.

Autostrada A3 Zimbor-Poarta Sălajului_4_Asociați
Foto: Facebook/ Asociația Pro Infrastructură

Peste 155 km de autostradă continuă, până la Târgu Mureș

API estimează că lucrările la aceste devieri, executate de compania turcă Ozaltin, ar putea fi finalizate spre sfârșitul toamnei, cel târziu în decembrie.

ADVERTISING

În acel moment, șoferii ar urma să poată circula pe autostradă pe toți cei 42,3 kilometri dintre Poarta Sălajului și Nădășelu și, de acolo, mai departe pe A3 până la Târgu Mureș.

În total, ar rezulta peste 155 de kilometri de autostradă pe care se va putea circula continuu.

Odată cu deschiderea tronsonului Zimbor-Poarta Sălajului, România ajunge la 1.428,5 kilometri de autostradă și drum expres în exploatare, potrivit calculelor Pro Infrastructură.

Următoarea inaugurare importantă este așteptată la sfârșitul lunii august, pe Autostrada Moldovei A7: aproximativ 47 de kilometri între Adjud Nord și Bacău Sud.

ADVERTISING
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google