Șantierul naval Mangalia a fost vândut pentru 138 de milioane de euro. Rheinmetall va construi aici patru nave pentru Armata Română

Șantierul naval Mangalia a fost vândut pentru 138 de milioane de euro. Rheinmetall va construi aici patru nave pentru Armata Română
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Șantierul naval Damen Mangalia, unul dintre cele mai mari din Europa, a fost vândut vineri, 9 octombrie, grupului german Rheinmetall, unul dintre cei mai importanți producători europeni de armament și echipamente militare. Tranzacția, în valoare de 138 de milioane de euro, fără TVA, deschide perspectiva reluării activității șantierului, intrat în faliment în primăvara acestui an.

Câștigătorul licitației este Rheinmetall Real Estate România SRL, potrivit Ziarului Financiar. Vânzarea a fost realizată prin intermediul CITR, lichidatorul judiciar al companiei.

Radu Miruță, ministrul Apărării și fost ministru al Economiei, afirmă că șantierul a fost „salvat oficial” și dezvăluie că, înainte să preia conducerea Ministerului Economiei, fusese propusă o ofertă de numai 10 milioane de euro.

ADVERTISING

„În urma negocierilor purtate de miniștrii de dinaintea mea, se ofereau 10 milioane de euro pentru vânzarea șantierului. Din această sumă, cea mai mare parte urma să fie acoperită prin scutiri de la plata unor impozite viitoare. Am refuzat”, a scris Miruță pe Facebook.

Acesta susține că a fost criticat pentru respingerea ofertei, dar că a preferat să caute o soluție care să valorifice mai bine șantierul. „Părea imposibil să mai scoți la lumină un șantier cu o valoare de lichidare de 85 de milioane de euro și cu o datorie contestată de 190 de milioane de euro. Dar am ales să cred în valoarea acestui șantier strategic pentru România. Am făcut un plan prin care să-i aducem comenzi și să-l facem mai atractiv pentru investitori”, a explicat Miruță.

ADVERTISING

Prețul final de 138 de milioane de euro reprezintă 75% din valoarea de piață stabilită inițial, de 184 de milioane de euro. La licitațiile precedente, șantierul fusese scos la vânzare la această valoare, însă prețul a fost ulterior redus cu aproximativ 46 de milioane de euro.

Patru nave militare pentru România, până în 2030

Preluarea șantierului vine în contextul în care grupul Rheinmetall își extinde activitatea în industria de apărare din România. Potrivit Ziarului Financiar, compania germană a câștigat un contract de aproximativ 920 de milioane de euro pentru construirea a patru nave militare destinate Armatei Române. Navele urmează să fie realizate la Mangalia, în cadrul proiectelor finanțate prin programul european SAFE.

ADVERTISING

Miruță afirmă că includerea șantierului în acest program a fost esențială pentru atragerea investitorului. „L-am introdus în SAFE, iar astăzi procedura de adjudecare s-a încheiat. Nu pentru 10 milioane de euro, cât oferea inițial investitorul, și nici pentru 85 de milioane, cât era valoarea de lichidare, ci pentru 138 de milioane de euro”, a transmis el.

Minstrul susține că cele patru nave vor fi construite până în 2030 și că șantierul va beneficia de investiții pentru modernizarea capacităților de producție.

„Oamenii vor avea chiar mai multe locuri de muncă, șantierul va beneficia de investițiile necesare pentru a produce la standardele cerute de Armată, iar România își salvează de la dispariție cel mai mare șantier naval dintr-o țară europeană membră NATO”, a afirmat Miruță.

Potrivit calculelor ZF, valoarea contractelor și acordurilor încheiate până acum cu firme din grupul Rheinmetall ajunge la aproximativ 5,6 miliarde de euro.

Ce se întâmplă cu angajații

Vânzarea vine după luni de incertitudine pentru angajații șantierului. Toți cei peste 1.000 de salariați au fost concediați, cu plata unor salarii compensatorii. Deși Miruță promite că reluarea activității va aduce chiar mai multe locuri de muncă, nu au fost anunțate deocamdată un calendar concret al angajărilor sau numărul posturilor care vor fi create.

Ministrul amintește că, în septembrie 2025, când angajații protestau în fața Ministerului Economiei, le-a promis că va încerca să salveze șantierul. „Le-am spus, cu inima deschisă, să aibă încredere că vom salva șantierul. Că eu nu îi mint, așa cum au făcut-o cei care, reprezentând statul român, și-au bătut joc de acest șantier”, a scris Miruță.

Un gigant industrial care a ajuns în faliment

Șantierul naval Damen Mangalia a intrat în faliment la 28 aprilie 2026, după o perioadă îndelungată de dificultăți financiare. Pe 26 mai a fost decisă vânzarea activelor companiei.

În anii săi de vârf, șantierul era unul dintre cele mai importante centre ale industriei navale românești, cu capacități pentru construcția și repararea navelor de mari dimensiuni.

În 2017, compania raporta afaceri de 988 de milioane de lei, un profit net de 158 de milioane de lei și aproape 2.000 de angajați. În alte perioade, numărul salariaților a depășit 2.500, iar cifra de afaceri a trecut de două miliarde de lei. Dificultățile financiare au dus însă la oprirea activității și, în cele din urmă, la faliment.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google